Leo Messi și Barcelona se confundă, argentinianul este cel mai important fotbalist din istoria gigantului catalan. Iar la Barcelona au jucat alte legende precum Maradona, Cruyff, Hagi ori Romario. Totuși, de numele lui Leo Messi se leagă cea mai de succes perioadă din istoria Barcelonei.
Fanii au suferit când argentinianul a plecat, vara trecută, la PSG. Dar istoria se putea derula altfel, pentru că înainte de a semna cu Barcelona, tânărul Messi a avut o ofertă tentantă, chiar de la eternul rival, Real Madrid. Și argentinianul ar fi putut face istorie în tricoul blanco, chiar pe Santiago Bernabeu.
Chiar biograful starului argentinian, jurnalistul Guillem Balagué, relatează episodul care s-a petrecut în momentul în care Messi era curtat de Barcelona. Totul s-a petrecut în toamna lui 2001, caînd noul director general al Barcelonei, Javier Pérez Farguell, nu dorea să reînnoiască contractul tinerei speranțe de la La Masia, Leo Messi. Acesta a fost revoltat de suma de 100 de milioane de pesetas, promise lui Messi.
„Cine se crede, Maradona. Dacă nu îi convine, să meargă înapoi în Argentina” ar fi izbucnit oficialul catalan. Pe fir a intrat și Jorge Valdano, conducător la rivala Real. Acesta i-a transmis lui Messi că galacticii erau pregătiți să ofere un contract mai bun, indiferent de ce punea pe masă Barcelona. Totuși, madrilenii nu au vrut să forțeze, pentru a nu strica relațiile cu catalanii. Dacă Messi decidea să plece, însă, Realul îl aștepta cu brațele deschise. Până la urmă, Messi a rămas la Barcelona și a devenit coșmarul celor de la Real Madrid. Iar acum va veni să îi bântuiască din nou, în dubla din Liga Campionilor, cu PSG.
Portughezul a fost în vizorul vicecampioanei Franței de mai mulți ani, însă trecerea acestuia pe „Parc des Princes” nu s-a realizat. El a ales, pe rând, Juventus Torino și revenirea la Manchester United.
O trecere a lui Cristiano Ronaldo la PSG n-ar fi exclusă. Kylian Mbappe va pleca mai mult ca sigur de la liderul din Ligue 1, cel mai probabil destinația va fi Real Madrid, astfel că, în atacul stelar al PSG-ului rămâne un loc liber, alături de Neymar și Lionel Messi.
Messi și Ronaldo, cei care, timp de aproape două decenii și-au împărțit scena fotbalistică, ar putea deveni coechipieri, un scenariu văzut imposibil în urmă cu doar câteva luni.