Transferul lui Răzvan Marin, confirmat de presa din Italia. Unde va ajunge internaționalul român

Iosif Pintilie 17.12.2022, 14:44
Transferul lui Răzvan Marin, confirmat de presa din Italia. Unde va ajunge internaționalul român

Răzvan Marin va ajunge la a patra echipă din ultimii doi ani. Românmul și-a dat acordul pentru a semna cu Sampdoria, devenind al doilea jucător român din istoria clubului italian, după Radu Drăgușin.

Răzvan Marin, la Sampdoria

Acum șase luni, Răzvan Marin a fost împrumutat de Cagliari la Empoli, dar acum se pare că românul va schimba iarăși echipa. Se va lupta pentru evitarea locurilor retrogradabile alături de Sampdoria.

Marin ar urma să joace la Sampdoria sub formă de împrumut până în vară, cand va exista opțiunea unui transfer definitiv. Înțelegerea este una între trei cluburi.

Sam Lammers și Răzvan Marin vor merge la Sampdoria, iar Francesco Caputo va semna cu Empoli. Cagliari, echipa din Serie B care îl deține pe Răzvan Marin și-a dat acordul cu privire la acest transfer.

În vârstă de 26 de ani, Răzvan Marin a jucat în 16 meciuri în acest sezon, fără să înscrie. Standarl Liege (104 meciuri/18 goluri), Viitorul (83/9), Cagliari (76/4), Ajax (17/0) și Empoli (16/0) sunt echipele din palmaresul mijlocașului cu 44 de selecții și două goluri în echipa națională. Mai mult ca sigur, la Sampdoria va depăși borna celor 100 de meciuri în Serie A, având în prezent 88.

”În următoarele zile, Sampdoria va rezolva ultimele detalii privind transferul lui Răzvan Marin de la Empoli. Fotbalistul român, urmărit și în trecut de Sampdoria, se va muta la Genova, via Cagliari. Mai rămân doar câteva aspecte secundare de rezolvat, apoi jucătorul se va alătura colegilor săi la baza sportivă a Sampdoriei.

Nu va merge în Turcia din cauza unor probleme birocratice. Se va alătura echipei la Centro sportivo Gloriano Mugnaini. Sampdoria va moșteni, astfel, formula de transfer de la Empoli, adică un transfer până la finalul sezonului”, au dezvăluit cei de la calciomercato.

Încă o bătălie pentru supravieţuire

Răzvan Marin a fost om de bază la Empoli în prima parte a sezonului. Fostul jucător al Viitorului a fost titular în 10 meciuri din ediţia actuală a campionatului italian. Iar în celelalte cinci partide ale echipei sale a intrat pe parcurs. După 15 etape, Empoli este pe poziţia a 13-a. Fiind cu şase locuri mai sus decât formaţia la care va ajunge românul din luna ianuarie.

Sampdoria este penultima, cu doar 6 puncte acumulate până în prezent. Genovezii sunt la 7 lungimi de Spezia, echipa aflată deasupra locurilor retrogradabile. Dacă trupa pregătită de Dejan Stankovic va evita căderea în liga secundă, atunci ea va avea opţiunea de a-l cumpăra pe tricolor la finalul sezonului. Lucru de care ar fi benficiat şi Empoli dacă l-ar fi păstrat.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622