UTA are numai un punct în 3 etape. Deși a condus la Sibiu, Aradul a cedat după pauză și s-a arătat recunoscut la final învinsă cu 2-1.
Mircea Rednic simnte că echipa lui ar fi trebuit să obțină un egal și îi ceartă pe arbitrii VAR. Crede că și UTA ar fi trebuit să primească un penalty, la fel cum s-a întâmplat cu Hermannstadt în urma intervenției asistentului virtual.
„Mi-aș fi dorit mai mult de la jucători, dar sunt realist. Mai mult nu putem. Avem 18 jucători, mai sunt 2 cu probleme medicale. N-am foarte multe soluții. Ne mișcăm cam greu. Și suporterii vor mai mult, și noi la fel. Avem jucători care nu sunt nici de două săptămâni cu noi. VAR-ul a intervenit la penalty-ul lor, la noi probabil erau la ceai, la ceva. Am dormit la faza golului 2, ce să mai zic? Facem niște greșeli copilărești”, a spus Rednic la Digisport.