Daniel Pancu a revenit la Rapid, în funcția de antrenor principal, mutare care s-a oficializat miercuri, 27 mai 2026, după ce, în prealabil, și-a încheiat socotelile cu cei de la CFR Cluj.
Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a început deja să cunoască ce trebuie să știe despre situația clubului giuleștean în sezonul recent încheiat, dar și din stagiunile precedente.
Un aspect important este reprezentat de parcursul foarte pe care l-a avut Rapid mereu în play-off, după ce în sezonul regulat evoluțiile se ridicau la nivelul așteptărilor.
”Nu pot să-mi dau seama ce se întâmplă în play-off, cu siguranţă, pentru că sezoanele regulate le duc foarte bine, după care în play-off (n.r. nu mai funcţionează). Acolo trebuie găsită explicaţia şi sunt oameni care au fost în club în aceşti ani.
Cu siguranţă, cât de cât, o idee îmi voi face şi eu, pentru că nu ştiu, nu pot să explic nici eu de la distanţă”, a declarat Daniel Pancu, la evenimentul care a marcat cei 20 de ani trecuţi de la sfertul ”UEFAntastic” dintre FCSB şi Rapid.