„Trebuie să ne punem pe picioare și să facem lucruri bune în Europa”. Ce spune Mazilu despre supergolul pe care l-a marcat și cum a comentat transferul la Brighton

Bogdan Solomon 27.07.2023, 23:10
„Trebuie să ne punem pe picioare și să facem lucruri bune în Europa”. Ce spune Mazilu despre supergolul pe care l-a marcat  și cum a comentat transferul la Brighton

Adrian Mazilu a vorbit despre supergolul marcat pentru Farul în manșa retur a duelului cu Urartu din preliminariile Conference League, precum și despre returul din Armenia. Nu a ocolit nici transferul la Brighton.

Mazilu, prima reacție despre supergolul marcat în poarta lui Urartu

Eliminați din Champions League de Sheriff Tiraspol, elevii lui Gică Hagi au abordat partida cu formația armeană mânați de un singur gând: să facă uitat acel rezultat rușinos. Au și reușit, întrucât s-au impus pe propriul teren – luând o opțiune serioasă la calificare – , dar nu fără emoții.

S-a terminat 3-2, după ce campioana en-titre a Armeniei a condus în două rânduri, arătând că nu este un adversar atât de facil precum au părut la prima vedere. Unul dintre artizanii victoriei a fost Adrian Mazilu, printr-un gol de zile mari, marcat chiar în minutele de prelungiri ale primei reprize.

Imediat după fluierul final, puștiul care în septembrie va împlini 18 ani a vorbit despre reușita sa, partida retur, programată peste o săptămână, precum și transferul la Brighton, dezvăluit în exclusivitate de PlaySport. Nu a ezitat să dezvăluie nici îndemnul primit din partea „Regelui” în vestiar.

„Așa este fotbalul, primim și goluri, dar trebuie să și dăm. Am reușit să înscriem de trei ori și asta ne ajută. I-am simțit destul de puternici, au încercat să joace fotbal, este și ea o echipă campioană. S-a văzut acest lucru și a ieșit un spectacol. Asta antrenez, asta încerc să fac și ușor, ușor încep să-mi iasă și aceste goluri. Jocul nostru îl pregătim la antrenament. Ce antrenăm, asta trebuie să jucăm. Ușor, ușor trebuie să ne punem pe picioare, să facem o figură frumoasă și în Europa. Cred că va fi un retur destul de greu, dar noi trebuie să mergem acolo cu mentalitate foarte bună, trebuie să câștigăm și acolo. Va fi o deplasare foarte lungă, dar ne odihnim bine și eu zic că facem față. Este prima oră când jucăm asemenea meciuri, eu zic că o să reușim să facem față.

Este un sentiment plăcut (n.r. transferul la Birghton), dar momentan nu simt mare lucru, pentru că tot aici sunt, tot la Farul joc. Când o să ajung acolo o să văd cum va fi. Deocamdată sunt aici și de la meci la meci încerc să fiu cel mai bun. Mi-a spus (n.r. Gică Hagi) să fiu cu picioarele pe pământ, să nu mi-o iau în cap și să dau totul pe terenul de fotbal, unde mi-este locul”, a declarat Mazilu, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622