Universitatea Craiova a învins, luni seară, în deplasare, scor 4-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a 22-a din Superligă.
Deşi în urmă cu o săptămână era dat ca şi plecat de la Craiova, Steven Nsimba a fost titular la reluarea sezonului din Superligă şi a demonstrat că poate fi un jucător decisiv pentru lider. La Ploieşti, arbitrul Horaţiu Feşnic a dictat penalti pentru olteni după un fault al lui Ignat la Cicâldău, iar Nsimba a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 16.
După numai un minut acelaşi Nsimba va şuta de la distanţă, plasat, şi îl va învinge din nou pe Krell, ducând scorul la 2-0. Ploieştenii au trecut pe lângă gol în minutul 25, când Papp nu a ajuns la centrarea lui Rareş Pop, iar Etim a înscris pentru oaspeţi în minutul 38, dar golul a fost anulat de VAR pentru o poziţie de ofsaid.
Roche a căutat poarta cu o foarfecă, în minutul 61, dar nu a găsit-o, în timp ce elevii lui Coelho au reuşit să îşi securizeze victoria în minutul 81. Diogo Rodrigues a greşit la o minge pe care a vrut să o trimită către Krell, cu capul, Baiaram a recuperat şi a înscris la colţul lung.
Meciul a fost închis de golul lui Luca Băsceanu, din penalti, în al cincilea minut de prelungire al meciului, şi Universitatea Craiova s-a impus la Ploieşti, cu Petrolul, scor 4-0, revenind pe prima treaptă a podiumului, cu 43 de puncte, urmată de Rapid (42 de puncte) şi Dinamo (41). Petrolul este pe 13, cu 20 de puncte.
„Sigur, e dificil când pierzi cu 4-0, nu contează ce s-a întâmplat pe teren, când faci patru cadouri, cred că băieţii mei nu ştiu că luna cadourilor a trecut. Să dai pasă la adversară, să ţi-o bage în poartă, asta n-am lucrat la antrenament, n-am făcut aşa ceva.
Nu-mi imaginam că putem să facem asemenea greşeli. La ce poţi să speri? La nimic. Am întâlnit o echipă bună, dar asta nu contează, nu poţi comenta nimic la scorul ăsta. Aş vrea şi eu să beneficiez de cadouri precum cele pe care le-am făcut noi astăzi.
(n.r. Ignat) A făcut pregătirea cu Rapid, a jucat în jocurile de pregătire, trebuia să iau o decizie, neavând fundaş stânga, Dumitrescu nu a făcut pregătirea cu noi, era foarte greu să joace de la început. A trebuit să improvizez, chiar dacă Roche era obişnuit cu postul de fundaş stânga. Mi-aş fi dorit să joace în zona centrală.
A trebuit să venim cu cineva în partea stângă. A fost acea greşeală la penalty, iar minutul următorul Dongmo pierde mingea şi mai primim un gol. Repriza a doua am controlat-o, am pus presiune, dar din păcate nu am marcat. Le-am dat pase adversarilor, să mai marcheze un gol. Cam asta a fost istoria, nu e foarte mult de discutat.
Asta e realitatea. Craiova este echipa mai bună, clasamentul o arată, dar când îi dai adversarului mingea să ţi-o bage în poartă, ce poţi să faci? Se pot crea momente periculoase chiar dacă nu le lucrezi la antrenamente. Este timp.
Nu cred că arătăm ca o echipă de retrogradare, nu cred asta. Am arătat că suntem o echipă bună, în unele momente. Sperăm să jucăm aşa cum am făcut-o în repriza a doua şi să nu repetăm aceleaşi greşeli. Dacă eliminăm aceste greşeli, trebuie să jucăm cum am jucat în a doua repriză şi nu vom mai avea probleme.”, a declarat Eugen Neagoe, la flash interviu.