Ultima zi, care poate fi prima

Marius Mitran 08.03.2021, 19:50
Ultima zi, care poate fi prima

Peste mai puțin de o lună vom fi început preliminariile în cea de-a șasea încercare consecutivă de a ne califica la un turneu final de Campionat Mondial. Precedentele cinci fiind toate ratate, la început, în 2001,  dramatic și nedrept, în barajul cu Slovenia, în care am fost învinși de arbitrii și nenoroc, mai degrabă decât de Katanec sau Osterc. Apoi, Mondial după Mondial, povestea a devenit tot mai previzibilă, în rău, tot mai lipsită de speranță: cu ceva calcule pentru 2006, în Germania, fără apel și recurs pentru Mondialele din Africa de Sud (2010), Brazilia (2014), Rusia (2018). Niciodată, în 90 de ani de istorie nu am stat atât de rău. La primele trei ediții ale Cupei Mondiale, în anii treizeci, nu am lipsit, 1930 Uruguay, 1934 Italia, 1938 Franța. După război, țară amărâtă, am ratat calificări sau nici măcar nu am primit dreptul, de la partid, să ne înscriem în preliminarii. Așa s-au dus edițiile din Brazilia 1950, Elveția 1954, Suedia 1958, Chile 1962, Anglia 1966. Dar la cea de-a șasea încercare am reușit, și astfel am ajuns sa jucăm în “el grupo de la muerte”, la Guadalajara, în Mexic, în 1970, cu generația lui Dinu, Lucescu, Dumitru, Dumitrache, Radu Nunweiller, Răducanu ori Neagu. A lui Dobrin și Dembrovschi, chiar dacă Marele Gâscan nu a prins niciun minut pe Jalisco. Dar am învins Cehoslovacia, cu 2-1, și am pierdut greu în fața campioanei mondiale en-titre, Anglia, 0-1, și a campioanei mondiale de peste două săptămâni, Brazilia lui Pele, cea mai bună echipă din istoria fotbalului, cu 2-3.

A venit și a plecat Gică Hagi

Au urmat 20 de ani de ratări, de data aceasta dramatice, incredibile, nedreptățiți fiind și tricolorii și noi, cei din tribune. Rând pe rând, generațiile lui Iordănescu, Crișan, Dudu Georgescu, Balaci, Bölöni, Costică Ștefănescu sau Cămătaru, ratează și ele. Așa se duc R.F. Germania 1974, Argentina 1978, Spania 1982, Mexic, din nou, 1986. Maturizarea lui Hagi și a generației sale, devenită “de aur”, ne aduce trei calificări consecutive, mai mult, și cu Jenei, în Italia “noventa” și cu Iordănescu,  în America în ‘94, și în Franța în ‘98, România trece de grupe, ba chiar în Statele Unite e la un penalty de semifinale. End of story. Se retrage Hagi și totul se termină. Totul?

Ianis Hagi a devenit campion al Scoției

Ei, nu chiar totul… Rămânem la dimensiuni mondiale și la considerații particulare. Ianis Hagi a devenit campion al Scoției, cu Glasgow Rangers. E antrenat de Steven Gérard. Șase goluri, nouă pase decisive. Foarte probabil și Stanciu va lua campionatul în Cehia, cu Slavia. La fel, Keșeru, cu Ludogoreț, în Bulgaria. Răzvan Marin e un pasator și un creator de ocazii mai bun decât Bruno Fernandes de la Manchester United sau Ilicici de la Atalanta. El e la Cagliari, joacă în fața lui Godin și alături de Nainggolan și Giovani Simeone. Mihăilă a ajuns cel mai bun om al Parmei, gol și assist în ultima etapă de Serie A. Cristi Ganea e pe 2 în Grecia, cu Aris. Tot pe 2, dar în Cehia, e și Niță, cu Sparta. Și Crețu, în Slovenia, cu Maribor, pe locul 2 și el. Rus e pe 3 cu MOL, în Ungaria, Nedelcearu pe 4, cu AEK Atena. Pușcaș pe 5, cu Reading, în Championship. Toșca și Maxim pe 7, cu Gaziantep. Dintre Manea, Coman, Tănase sau Cicâldău, cineva va fi campion. Contează toate astea? Contează.

Cine conduce banda și ce are de făcut

E foarte probabil să ratăm și cea de-a șasea tentativă de a merge la Mondiale, după Franța 1998. Avem în grupă Germania, și asta ne va obliga, mai mult ca sigur, să luptăm pentru dreptul la baraje, care sunt vreo trei. Mai întâi cu Islanda și Macedonia de Nord, apoi, dacă va fi să fie locul 2, cu cine va vrea Dumnezeu. Și apoi, iar cu Dumnezeu, înainte! Și încă o dată, ce va fi, va fi, uite c-a venit ultima zi!
Dar noi paradigma ultimei zile o cunoaștem, dragi telespectatori, bună seara! Noi suntem de 23 de ani în prizonieratul ultimei zile, cea în care ni se comunică sentința. Atât și nimic mai mult. Ca să ieșim din ea, trebuie să ieșim din capcana pe care singuri ne-am întins-o. Să ne recunoaștem mentorul, creatorul, artistul. Singurul care a reușit pe persoană fizică, legendară și ca valoare absolută. Să-l lăsăm să ne mai conducă o dată. Mai ales că aproape toți caii liberi sunt ai lui. Și, așa cum a scris genial cineva, odată, caii liberi nu se vând. Dar acum, dacă tot i-am vândut, și tot numărăm anii de eșecuri și disperare, având dreptul de-a îi mai putea chema acasă doar sub tricolor, hai să-i dăm tricolorul celui care i-a dat viață. Sens. Glorie. Sigur, caii sunt de rasă. Dar cred că doar în mâinile lui. Măcar acum, în ultima zi. Care astfel ar putea fi prima din tot ce ne-a mai rămas de amintit, de socotit și de trăit.
Și da, e tatăl campionului. De fapt, al campionilor.