Un club de tradiție își anunță revenirea în Liga 1. „Vrem înapoi unde ne este locul”

Mihai Cheles / 26.03.2021, 11:52
Un club de tradiție își anunță revenirea în Liga 1. „Vrem înapoi unde ne este locul”

Un club de tradiție din România își anunță revenirea în Liga 1! Instanța a decis că are de recuperat milioane de euro, iar planurile sunt îndrăznețe pentru următoarele sezoane.

Un club de tradiție își anunță revenirea în Liga 1. „Vrem înapoi unde ne este locul”

Așteptarea a luat sfârșit pentru suporterii formației Pandurii Târgu-Jiu! După mai bine de trei ani de la primul proces, Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat, joi, 25 martie, decizia definitivă în cazul Pandurii Târgu Jiu.

Astfel, după cum a stabilit Curtea, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu are de primit din partea foștilor membrilor-asociați aproximativ 3,3 milioane de euro. Decizia este una definitivă și irevocabilă! Clubul a câștigat procesul și la fond, și la apel! Toate recursurile au fost respinse, iar acum se așteaptă virarea banilor în club.

Cele 3,3 milioane de euro trebuie recuperați din mai multe părți: aproximativ 1,3 milioane de euro din partea CEO (Complex Energetic Oltenia), aproximativ 1,1 milion de euro din partea SC Artego SA, puțin peste 600.000 de euro din partea Consiliului Local – Primăria Târgu Jiu, 150.000 de euro din partea Consiliului Județean Gorj, plus peste 100.000 de euro din partea USMO (Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia).

Toate entitățile menționate au depus, anul trecut, cerere de retragere din acționariatul clubului Pandurii. Au însă, de plătit, conform deciziei de acum a Înaltei Curte de Casație și Justiție aproximativ 3,3 milioane de euro, reprezentând cotizațiile menționate în contractele aferente anilor 2014-2017, conform Liga2prosport.ro

Clubul Pandurii Târgu Jiu se află în insolvență din anul 2017. Patru ani în urmă, clubul devenea vicecampioana României și evolua în grupele Europa League.

Un club de tradiție din România își anunță revenirea în Liga 1.
Un club de tradiție din România își anunță revenirea în Liga 1. „Vrem înapoi unde ne este locul”

Marin Condescu o vrea din nou pe Pandurii în Liga 1

Marin Condescu, omul care o ducea pe Pandurii în Europa League, este și principalul creditor al echipei. Acesta își dorește să o a readucă pe Pandurii acolo unde consideră el că îi este locul – în Liga 1.

S-a făcut, în sfârșit, dreptate!  Urmează să ne reorganizăm și să revenim înapoi unde ne e locul, în Liga 1. Urmează ca toți creditorii să-și primească restanțele. Eu am de primit 1 milion de euro, dar voi solicita să iau doar 10 la sută! Vedem dacă și ceilalți acceptă o sumă mai mică, fiindcă datoriile totale sunt destul de mari”, a declarat, pentru Liga2.ro, Marin Condescu.

Marin Condescu își dorește ca toți creditorii să primească un procent din sumele pe care le au de recuperat, iar cu banii rămași să poată reconstrui o formație competitivă. În acest moment, Pandurii este pe locul 20 în Liga a 2-a. Rămâne de văzut dacă se va putea salva de la retrogradare.

Îmbucurător este faptul că Marin Condescu nu a lăsat clubul să se desființeze. Cel mai probabil, determinat și de siguranța că va câștiga procesul cu acționarii și că va avea de încasat o sumă consistentă.

Primul 11 al Pandurilor, pe 7 noiembrie 2013, în înfrângerea de acasă contra celor de la Fiorentina, în grupele Europa League, scor 1-2:

  • Stanca – Ungurușanu, Erico, Paraskevas, Momcilovic – Anton, Breeveld, Buleică, Eric – Distefano, Alex.

Eric avea atunci să marcheze cel mai frumos gol din cariera sa – o foarfecă laterală, fără preluare, din marginea careului mare! Fără șanse pentru Gustavo Munua.