Unirea Slobozia a obținut un punct important în deplasare, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Farul Constanța, în etapa a 11-a din Superligă, într-un meci disputat duminică la Ovidiu. Partida a fost marcată de un final dramatic, în care gazdele au ratat un penalty în minutul 90+4.
Farul a avut prima ocazie importantă în minutul 14, când Răzvan Tănasă nu a reușit să finalizeze din pasa lui Ișfan. Constănțenii au deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin Țîru, care a înscris cu o lovitură de cap după o centrare din corner trimisă de Radaslavescu (minutul 45+2).
Unirea Slobozia a restabilit egalitatea în minutul 56: Purece a centrat perfect, iar Eduard Florescu a finalizat fără emoții.
Finalul meciului a oferit multă tensiune. În minutul 90+2, portarul Gurău l-a faultat pe Cristi Ganea în careu, iar Farul a primit un penalty. Căpitanul Larie a executat, dar Gurău s-a revanșat și a respins, păstrând scorul final: 1-1.
În urma acestui rezultat, Unirea Slobozia ocupă locul 6 în clasament, cu 18 puncte, în timp ce Farul se află pe poziția a 8-a, cu 15 puncte.
„Suntem mulțumiți, că am legat trei meciuri bune și grele pentru noi cu rezultate pozitive. Băieții au dat dovadă de caracter și am revenit în joc. Schimbările au adus un plus, am fost la un pas să câștigăm. Jocul te pedepsește și Farul e o echipă redutabilă. Am reușit un punct și ne mulțumește punctul.
Prin muncă, determinare încercăm să devenim mai buni. Ne-a lipsit curajul uneori, când avem posesia trebuie să punem probleme adversarului. Încă ne macină intrarea în posesie, atunci când recuperăm mingea să fim dezinvolți. La antrenament sunt senzaționali, dar la meci își mai pierd concentrarea. Sunt lucruri care pot fi remediate, iar la Slobozia poate fi construită o echipă care să pună probleme echipelor din Superliga.
Vrem puncte, luăm meci cu meci, urmează un meci cu Dinamo, așa că ne concentrăm pe următorul meci de acasă. Vrem să câștigăm și cu Dinamo și cred că avem potențial. Ne dorim să avem continuitate, chiar dacă jucăm cu o echipă titrată.
Da, Gurău ne-a scos. Știam că la Farul nu prea se ratează penalty, dar el a fost inspirat. Felicit întreaga echipă, că au muncit”, a spus deținătorul licenței Pro de la Unirea Slobozia, Jean Vlădoiu.
„Un joc, cred eu, bun din punct de vedere al implicării, și cred că am fost echipa mai bună. Am ajuns la poartă, am ratat un penalty pe final, dar eu sunt mulțumit de implicarea lor. Asta este, din păcate, nu am obținut cele trei puncte.
(Despre Larie – n.r. – e foarte supărat, spunea că nu știe dacă va mai executa el) E foarte sufletist, foarte implicat. Eu nu sunt supărat deloc pe el, e mereu cu sufletul alături de club și nu am cum să rămân supărat. Trebuie să fie pozitiv, nu s-a întâmplat nimic grav. (Despre meciul cu Rapid – n.r.) E unul special pentru mine. Trebuie să câștigăm, să adunăm puncte”, a spus Ianis Zicu.