Universitatea Craiova e interesantă pentru un milionar din România. După ce Mihai Rotaru a spus că este dispus să cedeze clubul unui investitor care poate garanta stabilitatea economică, au venit şi primele mostre de interes pentru CSU.
„Regele castraveților” din România, ar vrea să cumpere Universitatea Craiova de la Mihai Rotaru. Din informațiile ProSport, afaceristul Florin Purcea, care deține Serele Ișalnița prin SUD Oil, ar dori să achiziționeze clubul.
Milionarul oltean este supranumit „Regele castraveților” pentru că este cel mai mare producător de castraveți în zone protejate din România.
Persoane apropiate de Rotaru spun că între cei doi nu ar fi existat încă nicio discuție, nici măcar prin intermediari.
„Nu am niciun investitor interesat de Universitatea Craiova. Nici turc, nici bulgar, nici român. Dacă îmi aduceți dumneavoastră pe cineva, putem discuta. Acum, la modul cel mai serios, nu am auzit de nimeni interesat să preia clubul. Iar dacă nu a ajuns la mine, probabil că nu e nimeni atât de interesat. E prima oară când aud de numele lui Florin Purcea în legătură cu Universitatea Craiova. Habar nu am dacă vrea sau nu echipa, dar cu mine nu a discutat”, a declarat Mihai Rotaru.
Totuși, unele surse apropiate de Florin Purcea susțin că milionarul a încercat să obțină mai multe informații despre cum ar putea să preia Universitatea Craiova. Acum ceva vreme, Mihai Rotaru a anunțat că este dispus renunțe la pachetul majoritar de acțiuni de la Universitatea Craiova, dar nu că vrea să părăsească în totalitate clubul.
Intențiile lui Mihai Rotaru au fost confirmate şi de Gigi Becali. Patronul de la FCSB a declarat că patronul Universității Craiova este tot mai tentat să se retragă.
„Rotaru nu mai vrea, e un om deștept, Rotaru e un om al cifrelor. Nu că nu vrea să continue, nu îi place să piardă bani. Nu concepe: «Cum mă eu mă om deștept, fac afaceri, matematician să nu pot». Aici nu poți, și-a dat seama și nu mai vrea că e prea deștept să stea în fotbal. Așa cred, am vorbit cu el”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.