Universitatea Craiova, victorie la limită în fața celor de la FC Hermannstadt. Măldărășanu a răbufnit: „Ne cade părul, albim”

PLAYSPORT 10.08.2025, 21:12
Universitatea Craiova, victorie la limită în fața celor de la FC Hermannstadt. Măldărășanu a răbufnit: „Ne cade părul, albim”

Universitatea Craiova a dispus duminică, pe teren propriu, scor 1-0, de formaţia FC Hermannstadt, într-un meci din etapa a 5-a din Superligă.

Oltenii au ratat prima ocazie importantă în minutul 11, la şutul pe lângă poartă trimis de Băsceanu. Oaspeţii au replicat prin şutul lui Balaure, scos incredibil de Lung, în minutul 22, pentru ca fundaşul Romanchuk să deschidă scorul pentru gazde, în minutul 31, cu un şut extraordinar de la 25 de metri.

Fază controversată la finalul partidei

Craiova a continuat să pună presiune pe poarta sibienilor şi Căbuz a scos şutul expediat de Nsimba, în minutul 49. Elevii lui Măldărăşanu a ripostat şi Balaure a lovit bara transversală două minute mai târziu. Mekvabishvili a şters transversala cu un şut din afara careului, în minutul 68, apoi oaspeţii au trecut pe lângă gol prin Chiţu, în minutul 74, iar în al doilea minut de prelungire a avut loc ce amia controversată fază a meciului: Kevin Ciubotaru a centrat pentru Chiţu şi acesta a trimis spre poartă.

Lung a scos mingea, dar VAR-ul a intervenit şi a verificat dacă mingea a depăşit linia porţii. După două minute decizia a fost că mingea nu a depăşit linia porţii, deci nu s-a acordat gol, iar Universitatea Craiova – FC Hermannstadt s-a terminat cu victoria la limită a gazdelor, scor 1-0.

Marius Măldărășanu și-a exprimat dezamăgirea față de faza golului anulat și legată de înfrângerea grupării sale, la flash interviu.

Marius Măldărășanu: „Nu poți să nu vezi pe stop cadru”

„Un joc bun din partea noastră, le-am zis că dacă vom juca așa vom pune probleme. Jocul m-a încântat, îi felicit pentru joc. Au fost momente când ne-am retras, însă un joc din care meritam mai mult ca rezultat.

Noi de pe bancă era clar că-l credem pe Chițu, pe toți care erau la încălzire care au văzut din unghi mai bun. Însă există poze, video, dar asta e decizia lor.

Nu poți să nu vezi pe stop cadru, pe dinamică… Dacă era invers, atunci era gol. Se vede clar, dar asta e viața. Să ne dea Dumnezeu sănătate și nouă antrenorilor, că ne cade părul, albim. Sunt decizii… dacă am fi jucat prost și aveai situația aia, înghițeam.

Chiar am jucat bine, cu ocazii multe, trebuia s-o dăm în poartă, dar când o dai și o scoate… Muncim cu toții, dar ce să facem? Unii zbiară mai mult la televizor, ai VAR, atâtea unghiuri, au bugete mai mari.
E o doamnă la VAR, nu știu ce personalitate are, dar poate că am jucat cu Universitatea Craiova și dacă am fi jucat cu alta… Am felicitat arbitrul, însă o ținere mică… sunt faulturi nedate, dar la ultima fază a fost gol clar.”, a declarat Măldărășanu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622