Universitatea Craiova vinde un fotbalist în Israel! Câți bani va încasa patronul Mihai Rotaru în urma transferului

Gabriel-Alexandru Ioniță 01.08.2021, 20:56
Universitatea Craiova vinde un fotbalist în Israel! Câți bani va încasa patronul Mihai Rotaru în urma transferului

Universitatea Craiova se află în continuare în plin proces de formare lotului. Deși sezonul a început deja de mai bine de două săptămâni. Eliminarea rușinoasă din Conference League în fața albanezilor de la KF Laci produce inevitabil repercusiuni la echipa din Bănie.

Universitatea Craiova îl cedează pe Ovidiu Bic în Israel

Se pare că meciul retur cu Laci a fost ultimul în tricoul Universității pentru Ovidiu Bic. Mijlocașul defensiv în vârstă de 27 de ani a fost titularizat de Laurențiu Reghecampf. Dar a fost schimbat la pauza meciului disputat pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Se pare că antrenorul Universității Craiova a început meciul cu Bic în fața apărării doar pentru a-i crește puțin cota înaintea unui transfer. Asta pentru că Gazeta Sporturilor anunță că fotbalistul urmează să fie cedat de olteni la un club din Israel în schimbul sumei de 100.000 de euro.

Ovidiu Bic nu a fost inclus de Laurențiu Reghecampf în lotul Craiovei pentru meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani din etapa cu numărul 3 a Ligii 1. Mihai Rotaru ar fi fost nevoit să accepte această ofertă mult sub cota de piață a jucătorului, respectiv 600.000 de euro. Asta din cauza evoluțiilor modeste pe care acesta le-a avut sezonul trecut și în startul acestui sezon. Ovidiu Bic a fost transferat de Universitatea Craiova în ianuarie 2018 de la Gaz Metan Mediaș în schimbul sumei de 200.000 de euro. În stagiunea 2019-2020 a fost împrumutat la Chindia Târgoviște, unde a avut evoluții apreciate. Motiv pentru care a fost păstrat în lotul Universității Craiova pentru sezonul trecut.

Ovidiu Bic, al doilea jucător intrat pe „lista neagră” la Universitatea Craiova în acest început de sezon

Universitatea Craiova a avut un început modest de sezon. Pe lângă eliminarea rușinoasă cu KF Laci, oltenii au mai fost umiliți și de FCSB în etapa a doua a Ligii 1, scor 1-4. După acel meci, conducerea clubului l-a adus de urgență pe Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică a echipei. El a făcut câteva schimbări imediate. În primul rând, l-a titularizat în poartă pe David Lazar în detrimentul lui Mirko Pigliacelli pentru returul cu Laci. Reghecampf chiar a explicat într-o conferință de presă că a fost nemulțumit de prestația portarului italian în meciul de pe Arena Națională. Drept urmare, a decis că acesta și-a pierdut locul de titular în detrimentul lui Lazar.

Lazar a apărat bine, dă siguranță și era normal să mă gândesc la el după meciul cu FCSB. Acolo echipa a luat 4 goluri. Nu dau vina pe Mirko. Dar pentru mine decizia este să apere Lazar. Mirko este plătit, este jucător profesionist. Și trebuie să își facă treaba cum o fac ceilalți. Nu există un contract în care să scrie că trebuie să fie titular”, a spus Laurențiu Reghecampf la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622