Unul dintre cei mai cunoscuți polițiști de la noi din țară a anunțat, în urmă cu puţin timp, că a decis să își dea demisia. Motivul, vrea să fie fericit.
Viorel Teacă, un polițist din Sibiu care are peste 720.000 de urmăritori pe TikTok, a transmis printr-un mesaj postat pe facebook că și-a dat demisia din Poliția Română, după 27 de ani de carieră. El a subliniat că renunță și la pensie. Decizia lui Viorel Teacă i-a surprins pe toți.
Am decis după 27 de ani, să-mi dau demisia din Politia Română, să renunț la pensie și să-mi fac familia fericită toată viața mea! Vreau să fiu fericit oameni buni și să trăiesc în prezent. P.S. Cât despre voi (societatea civila), vă iubesc nespus odată ce am ales să mă întorc în rândul vostru și să redevin civil! A fost o onoare să lucrez în Poliția Română și să cunosc atâția polițiști minunați. Norris, te iubește tati tău.”, a scris Viorel Teacă într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
Potrivit celor de la Turnul Sfatului, agentul sibian anunțase că se gândește să se retragă din Poliție încă din luna februarie a acestui an.
Deocamdată sunt în niște cercetări și nu aș vrea să dau nicio declarație. Eu mai am până la pensie ca și vârstă, dar nu pot să vă spun mai mult. Da, mă gândesc să mă retrag din poliție și trebuie să fac niște demersuri ca să pot să mă retrag, dar nu pensionat, pentru că nu am vârsta de pensionare.”, spunea la vremea respectivă Viorel Teacă, conform Turnul Sfatului.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au confirmat faptul că agentul de poliție din Sibiu și-a depus demisia.
Agentul de poliție se bucură de o mare popularitate. Sibianul este urmărit de 170.000 de oameni pe Facebook, acolo unde obișnuiește să posteze diferite clipuri video. Polițiștul retras din activitate a jucat recent și în serialul „Oamenii legii”, difuzat la AXN.