Iată principalele idei din motivaţia elveţienilor:
Contestaţia Sabrinei nu a fost luată în calcul, deci revizuirea şi recursul au fost respinse.
Lui Jordan Chiles i s-a admis revizuirea, dar s-a respins recursul.
Asta înseamnă că s-a trimis spre rejudecare la TAS. O să se analizeze proba video a americanilor, înregistrarea produsă de Netflix. Dacă e relevantă sau nu pentru caz.
Tribunalul elveţian a recunoscut grave vicii de colaborare ale TAS cu partea americană. Mai exact, comunicarea a lăsat de dorit. Au fost grave încalcari ale regulamentului de către Federaţia Internaţională de Gimnastică.
Hotararea atacată nu mai produce efecte, adică, mai clar, medalia nu mai e a Anei Barbosu, notează Golazo.
Concursul de la sol, de la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost extrem de controversat. La 5 august 2024, pentru mai puţin de un minut, Ana Maria Bărbosu era câştigătoare a medaliei de bronz. Dar bucuria a fost de scurtă durată.
Rebeca Andrade din Brazilia a câştigat aurul, iar Simone Biles din SUA a fost medaliată cu argint.
Prima în afara podiumului s-a clasat gimnasta Sabrina Voinea, apoi a urmat Jordan Chiles.
Antrenoarea americancei, Cecile Landi, a contestat la finalul probei punctajul acordat sportivei pe care o antrenează. Arbitrii au considerat că deducerea de puncte la un element cunoscut sub numele de tour jete full a fost întemeiată, iar nota lui Jordan Chiles a crescut de la 13.666 la 13.766.
Astfel, sportiva din Statele Unite a urcat pe locul al treilea, iar Ana Bărbosu a căzut pe locul al patrulea.
Şi de atunci a început nebunia: Federaţia Română de Gimnastică a depus memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a fost acceptat, deoarece antrenoarea lui Chiles a depus contestaţia după patru secunde de la închiderea timpului alocat.
Audierile la TAS au durat 8 ore.
Federaţia Gimnastică a SUA a făcut apel la decizia TAS, însă acesta a fost respins. Astfel Ana Bărbosu a fost considerată ocupanta podiumului la proba de la sol de gimnastică a Jocurilor Olimpice.
Totodată, TAS a menţionat că nu are puterea de a ordona ca o a doua medalie de bronz să fie acordată lui Jordan Chiles, după ce partea română a sprijinit această posibilitate.
Ca urmare a acestei decizii, Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4, iar americanca Jordan Chiles ocupă poziţia a cincea.
Medalia Anei Bărbosu a fost prima medalie olimpică a României la gimnastică artistică după 12 ani.
La 16 august 2024, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a primit, la Paris, medalia de bronz cuvenită Anei Bărbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Medalia care a intrat în posesia COSR şi ulterior în posesia Anei Bărbosu nu este fizic aceeaşi medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol.
Ana Maria Bărbosu a primit medalia la Bucureşti, într-o ceremonie care a avut loc la sediul COSR.
Dar nici Sabrina Voinea nu s-a lăsat mai prejos. Convinsă că merita o medalie, ea a făcut apel la Tribunalul Federal din Elveţia pentru a contesta decizia TAS.
De asemenea, şi Jordan Chiles şi Federaţia Americană au depus un apel la Tribunalul Elveţian.