Revine în România la șapte ani de la ultimele sale performanțe interne. N-a trecut cam mult de-atunci?
Ne bucurăm că vom citi despre Reghe și în alt context decât într-al divorțului, că îl cvom vedea în alt veșmânt decât al actorului de telenovelă. Reghecampf e în primul rând antrenor de fotbal, iar dacă viața l-a dus în peisaj de budoar, iar știrile de așternut sunt mai multe decât cele de tactică, iată acum ocazia perfectă pentru reechilibrarea scorului! Craiova e locul perfect pentru ca fotbalul să primeze, iar în glumă trebuie să amintim ceea ce oltenii rostesc în serios atuncoi când văd apropiindu-se un cuplu: ”Iote, bă, vine un om și-o femeie!”. Așadar, numai fotbal să fie!
L-am descoperit pe Reghe ca antrenor cu mai bine de un deceniu în urmă, la Snagov, în Divizia C, apoi B. Avea vreo 33-34 de ani, poate nici atât, era ambițios, fanatic al meseriei, pasionat pănă în ultima fibră. Acolo a crescut, la Snagov, pentru că i s-a dat mână liberă. La fel și la Chiajna apoi, pe care a preluat-o în iarnă, aproape retrogradată, a scăpat-o, lăsând multe victime în spate. Printre ele, campioana CFR Cluj bătută măr cu 4-2, chiar în Gruia.
Venind la Steaua, a făcut atâtea lucruri bune, încât acel 2-5 cu Viitorul( care trebuia să scape de retrogradare) aproape nici nu se mai pune. Două campionate luate la rând, două drumuri europene lungi, tot la rând, calificare în grupele Champions League, în primăvara Europa League, eliminarea Ajaxului, victorie împotriva lui Chelsea. Toate acestea pînă pe la 38 de ani, când în mod normal viața unui antrenor abia începe. Suntem obișnuiți să le spunem ”antrenori tineri” până pe la 45 de ani, iar lui Răzvan Lucescu, de exemplu, care a rămas slimfit, îi zicem că e tânăr deși are 52 și e deja bunic. De la Reghe la 38 de ani ne așteptam să rupă tot, să ajungă în Vest, să conducă cluburi mari, să ne scoată din marasm cu biata noastră echipă națională. Toate acestea se întâmplau acum șapte ani, ce mult a trecut de atunci!
Mihai Rotaru ne prezintă angajarea lui Laurențiu Reghecampf la Craiova ca pe un mare triumf personal, poate că așa și este, dar a observat cineva că de șapte ani încoace cariera lui Reghe a luat-o în jos? Poate și pentru că a greșit punctele cardinale, în loc de Apusul consacrării adevărate el apucând-o către Orientul banilor mulți, dar și al valorii îndoielnice. Intermezzo-ul său românesc, atunci când a consimțit să se rupă de răcoarea oazelor sale arăbești, a însemnat un eșec plenar, două titluri ierdute cu FCSB la rând, când încă nu apăruse hegemonia CFR-ului. Întâi, în fața trupei de cheflii puși pe treabă a Astrei, apoi în fața imberbilor Viitorului. Puțin, foarte puțin, cum s-ar spune în peliculele legendare ale trecutului.
La 45 de ani, aproape 46 (în septembrie) Reghe va trebui să se redescopere profesional, dincolo de cupa cutărui șeic sau a cutărui emir, chiar dacă acele trofee aduc bani mulți. A te redescoperi profesional înseamnă a lua campionatul cu Craiova. Orice alt rezultat înseamnă altceva decât redescoperirea. Înseamnă încă un eșec. Pentru asta va trebui să fie și mai abil decât a fost în relația cu Gigi Beali, va avea menirea de a-l lămuri pe Rotaru că nu e suficient să pună pe bancă un antrenor plătit cu o jumătate de milion de euro pe sezon, ci că acelui antrenor trebuie să-i aducă acei jucători cu care să se și poate face acea performanță.
Pe de altă parte trebuie apreciat curajul lui Reghe de a veni la o echipă căzută sub toate aspectele, care cu Ouzounidis a uitat și puținul fotbal pe care-l știa. O echipă care la 48 de ore de la strângerea de mînă a semnării contractului are de spălat rușinea înfrângerii din Albania și de obținut o calificare a cărei ratare e de neconceput. În mod normal, meciul cu Laci nu-i aparține lui Reghe. Nu el a făcut pregătirea, nu din cauza lui cad accidentați jucătorii ca spicele. Asumându-și-l însă, Reghe readuce aminte de antrenorul tânăr, ambițios și tenace, care acum un deceniu și ceva îți propunea să mute munții din loc cu Snagovul. Îți mai aduci aminte, Reghe, de băiatul acela?