Vali Crețu (36 de ani) a oferit un interviu din cantonamentul din Olanda al FCSB-ului. El a vorbit despre experianța de la naționala României, transferurile adversarelor și concurența cu Ionuț Cercel (18 ani).
FCSB se pregătește în Țările de Jos pentru încă un sezon bun pe plan intern și un parcurs lung în cupele europene. Lotului s-a alăturat și Vali Crețu, care a primit zile în plus de odihnă, după convocarea la echipa națională a României.
“Am un vibe bun, e prima zi și de-abia așteptam să mă reîntâlnesc cu staff-ul, cu colegii și să începem treaba. Am petrecut o vacanță frumoasă, cu familia, și de-abia aștept noul sezon. Este o convocare meritată, așa cred eu, muncită. Și pe calea aceasta vreau să le mulțumesc celor de acolo. Îi mulțumesc lui nea Mircea pentru această ocazie, ca la această vârstă să fiu acolo. Chiar îmi dă un impuls pentru noul sezon, să muncesc și mai mult și să fiu cel mai bun.
Acolo e totul. Îți trece prin minte tot ce ai făcut tu, prin tot ce ai trecut, tot ce ți-a fost greu… toate sacrificiile sunt acolo, în imn. Și în toată munca, toată familia și toți cei dragi sunt acolo lângă tine. Îi simți și te simți mulțumit pentru toată munca ta. Și asta e cea mai… Echipa națională este cel mai mare respect pentru munca ta.
Mi-era dor de tot ce este aici, în Olanda – de oamenii de aici, colegii nu mai zic, staff-ul, mersul cu bicicleta, atmosfera, să-ți fie greu la antrenament… De-abia așteptam să muncesc din nou.
Ne-am reîntâlnit și am avut discuții. Băieții sunt super motivați și chiar cred că ăsta e secretul nostru. Ne-am încărcat bateriile și acum știm că trebuie să facem o muncă mult mai bună decât sezonul trecut. Sau, dacă nu, să fim măcar la fel. Dar ideal e să fim mai buni.
Toți jucătorii, chiar dacă vom juca mai mulți – unii în Europa, unii în campionat – trebuie să fim la fel toți. Și aici vom avea de câștigat. Dacă o să fim cum am fost spre finalul sezonului trecut – chiar și cei care au jucat mai puțin să fie la fel de bine pregătiți și să arătăm că am câștigat două campionate pe merit”, a declarat Vali Crețu.
„Cu domnul Dan Petrescu mereu au fost meciuri grele. Pregătește foarte bine meciurile. Am văzut că au adus și jucători interesanți și eu zic că va fi un meci echilibrat. E un trofeu – trebuie să joci foarte inteligent, dar și cu sufletul.
Eu zic că s-au întărit (n.r. – rivalele). Îmi pare rău de Musi că a plecat. Sper ca noi să fim cei mai buni. Iar jucătorii care au venit sunt de mare calitate, cu experiență în spate. Eu zic că o să ne ajute foarte mult și de-abia așteptăm să jucăm împreună”, a adăugat apărătorul dreapta al campioanei României.
Vali Crețu așteaptă să-l cunoască pe Dennis Politic, iar pe concurentul de pe post, Ionuț Cercel, vrea să-l ajute cu experiența sa. Rivalul său are doar 18 ani.
“(n.r. – despre Politic) Mă bucur că a venit la noi și îi doresc să aibă parte de meciuri bune și fără accidentări – că asta e cel mai important pentru el. Noi îl așteptăm, să-l ajutăm să se integreze bine și să aibă meciuri foarte bune în tricoul nostru.
Nu l-am cunoscut la antrenamente. Sunt unii jucători de meci, alții de antrenament. Să vedem cum va fi. Ce am cunoscut până acum – e un băiat de caracter, foarte modest, și eu zic că va face meciuri foarte bune aici.
(n.r. – Despre concurența cu Cercel) E diferență mare de vârstă, de experiență – e un copil. Eu îl ajut cu tot ce pot, dar are mare calitate și cred că are multe de învățat, și de la mine, și de la ceilalți. Dar eu n-am văzut niciodată concurența așa… Cu Pantea sunt coleg de cameră, cu fundașii dreapta am avut mereu cea mai bună relație. Așa sunt eu, așa am fost crescut. Doar pot să-l ajut. Concurența nu este între noi – este cu toți ceilalți. Și împreună câștigăm, creștem, câștigăm bani, muncim și respectul se vede în teren”, a încheiat Vali Crețu, fundașul dreapta de la FCSB.