Venirea lui Bauza la FCSB nu este imposibilă. Andrea Campagno îi dă speranțe lui Gigi Becali: „Și eu eram la fel”

Robert Zanfir 16.09.2022, 22:14
Venirea lui Bauza la FCSB nu este imposibilă. Andrea Campagno îi dă speranțe lui Gigi Becali: „Și eu eram la fel”

Andrea Compagno (26 de ani) compară situația lui cu cea a lui Juan Bauza (26 de ani). Atacantul crede că fostul său coleg de la FC U Craiova îl va putea urma curând la FCSB.

Andrea Compagno a fost la meciul cu Anderlecht Andrea… Campagno. FCSB i-a scris greșit numele pe tricou. Compagno nu a fost titular. A intrat pe final și a „bifat” poate cel mai slab meci de la venirea de la Craiova. Cu siguranță, lui Compagno i-ar prinde bine… compania lui Juan Bauza. Cei doi au fost colegi la FC U Craiova și au colaborat excelent.

Andrea Campagno îi dă speranțe lui Gigi Becali în privința transferului lui Bauza

Între timp, Bauza și-a prelungit contractul cu FC U Craiova. Gestul nu l-a liniștit pe Becali, care este sigur că îl va lua pe argentinian, dacă va vrea. Totuși, omul de afaceri din Pipera s-ar putea răzgândi dacă mijlocașul lui Mititelu va repeta evoluția de la Voluntari. Marius Croitoru și ai lui au pierdut cu ilfovenii, 0-1, în etapa a 11-a a Superligii.

Compagno a fost întrebat despre Bauza la finalul partidei cu Anderlecht. „Este un jucător foarte bun, dar și un băiat foarte bun. Însă, nu e respectuos din partea mea să spun dacă vine sau nu la Steaua, pentru că am colegi foarte buni la echipă. Nu e frumos să vorbesc despre un alt jucător. În plus, nici nu-mi place să fac asta.

Cât despre clauza de reziliere, nu e treaba mea. Dar, și eu aveam o clauză de trei milioane și am fost vândut la jumătate. Poate așa va fi și la el. Are clauză de 8 milioane, dar poate va pleca pe două milioane de euro.

Sau la jumătate, pe patru milioane. Însă, nu e treaba mea asta, este a patronului”, a spus Compagno.

Gigi Becali anunță o nouă superafacere: „Îl dau pe Edjouma cu cinci milioane și îl iau pe Bauza cu un milion!”

Tot azi, Gigi Becali s-a ținut de glume. Spune că îl va lua pe Bauza, dacă îl va vinde pe Edjouma. Mijlocașul este în mare formă și la mare căutare.

„Edjouma e încântător, știam că e bun. Dar ce a jucat aseară… a jucat demențial. Nu pot să îl vând pe mulți bani, numai pe cinci pot să îl vând, că i-am pus clauză. Acum îmi pare rău.

Dacă aș fi vrut, i-aș fi făcut clauza mai mare, dar mie mi-ajung cinci. Edjouma e cel mai bun din România. Dacă îl dau pe Edjouma cu cinci, îl iau pe Bauza cu 1 milion. Clauza e 8 (milioane de euro – n.r.) și el face un milion. Poate m-a auzit Mititelu și zice să îi dau banii să îl iau la iarnă.

Dacă îi dau 1 milion, acum îl dă. Suporterii lor să zică mersi că au investitor deștept. Eu, ce vă pot spune una peste alta sunt foarte bucuros că jocul de aseară mi-a demonstrat că putem face față în Europa. În condițiile în care am avut doi jucători care nu au contat”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

2 pase decisive are Juan Bauza în cele 5 meciuri jucate în acest sezon
5 goluri și 5 pase decisive a reușit argentinianul în cele 25 de partide din sezonul trecut

  • 350 de mii de euro este cota lui Juan Bauza, conform transfermarkt