Final plin de tensiune la derby-ul suferinteţi dintre FC Argeş şi UTA Arad. Gazdele au egalat în minutul 90+14, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de golgheterul Garita. Enervat de decizia centralului Adrian Cojocaru de a dicta penalty, Mircea Rednic a dorit să scoată echipa de pe teren.
Piteştenii au beneficiat de trei lovituri de la 11 metri în jocul cu UTA. Prima dintre ele, a fost ratată de Andreias Calcan. Garita nu a greşit, în schimb, la celelate două penalty-uri.
Fostul arbitru internaţional, Marius Avram, a analizat cele trei faze care au dus la lovituri de pedeapsă şi a concluzionat că deciziile lui Adrian Cojocaru au fost corecte.
Primul penalty dictat de Cojocaru a venit în minutul 40, la scorul de 1-0 pentru arădeni. Scăpat singur cu portarul Iacob, Ştefan este croşetat în careu de Hoxhallari, care are o intervenţie întârziată. Cojocaru nu a stat deloc pe gânduri şi a indicat imediat lovitură de pedeapsă.
Nu știu ce putem analiza la faza asta, când se vede foarte clar un fault evident, un atac întârziat, direct pe piciorul adversarului, pe care îl lovește după șut. Deci acest jucător șutează și, prin alunecare, vine și-l ia cu fulgi cu tot. Mai mult de analiza asta, nu am ce să vă spun. Este un fault clar. Un atac imprudent, pe care arbitrul îl sancționează cu cartonaș galben, a explicat Avram, la Digi Sport.
Piteştenii păreau să se resemneze cu gândul eşecului, dar Abeid comite o mare eroare în careu. În încercarea de a respinge o minge din careul mic, acesta îi şutează direct în picior lui Zebic. Cojocaru nu observă infracţiunea, dar Sebastian Colţescu intervine din camera VAR.
Acesta este cel de-al doilea penalty, la fel, foarte clar. Un șut direct în adversar, încercănd să lovească mingea, acest jucător, care stă cu degetul în sus și arată că nu, îi dă efectiv un șut în pulpă adversarului. La fel, un fault foarte clar. A fost nevoie de VAR, pentru că era mascat de foarte mulți jucători, a punctat Avram.
Hoxhallari, omul care a greşit şi la primul penalty, o face lată din nou. Într-un duel aerian cu Turda, Hoxhallari îl loveşte pe jucătorul lui Bogdan Argeş Vintilă în ceafă. Cojocaru nu fluieră nimic, dar Sebastian Colţescu îl cheamă la margine pentru a revedea faza. După mai multe minute de consultări cu cei din camera VAR, centralul indică pentru a treia oară punctul cu var.
Al treilea e genul acela de fază în care doi jucători sar la cap și te întrebi ce face fiecare. Atacantul celor de la Pitești sare drept și lovește mingea, iar fundașul de la Arad îl lovește cu fruntea direct în spatele capului, fiind penalty clar. Foarte bine l-a chemat Sebastian Colțescu la VAR. Această fază, de obicei, devine confuză în momentul în care și atacantul are o mișcare către spate evidentă și în acel moment poți să spui că și el și-a dus capul spre spate. Dar aici se vede că e clar, că sare drept, lovește mingea și fundașul vine din spate și îl lovește. Deci este lovitură de la 11 metri”, a adăugat Marius Avram.