Veste mare la CSU Craiova primită în această dimineață. Revine omul care aduce golul

Ștefănescu Dragoș / 13.08.2021, 15:41
Veste mare la CSU Craiova primită în această dimineață. Revine omul care aduce golul

CS Universitatea Craiova este în revenire de formă după eliminarea prematură din Conference League. Cu Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică, oltenii au arătat o dorință mare de victorie în meciul cu Voluntari. Însă, o veste mare la CSU Craiova primită în această dimineață va aduce optimismul în echipa olteană.

CSU Craiova revine în lupta pentru titlu

După eliminarea rușinoasă din Conference League, CSU Craiova a suferit o nouă înfrângere în Liga 1. După meciul pierdut pe teren propriu cu FC Botoșani, elevii lui Laurențiu Reghecampf nu mai aveau voie la niciun pas greșit.

Partida cu FC Voluntari a fost dominată categoric de craioveni, care s-au impus la final cu scorul de 3-0. Victoria cu Voluntari a adus și unele pierderi în rândul oltenilor. În minutul 25 al partidei, atacantul Elvir Koljic s-a accidentat și a fost înlocuit cu Jovan Markovic.

 Veste mare la CSU Craiova

După 6 luni în care a stat departe de terenul de fotbal din cauza unei accidentări grave, Elvir Koljic a revenit pe teren. Din păcate, atacantul a ieșit accidentat în minutul 25 al meciului cu Voluntari. Temerile celor de la CSU Craiova în privința situașiei medicale a atacantului Koljic au fost destul de mari. Laurențiu Reghecampf a adus unele lămuriri cu privire la accidentarea lui Koljic, în cadrul conferinței de dinaintea meciului cu UTA Arad.

Koljic este încă accidentat, dar mai sunt două zile până la meci şi deocamdată avem speranţe. Într-adevăr, el are o entorsă de gradul 1, nu e ceva grav, de aceea spun că încă mai avem speranţe”, a spus Laurențiu Reghecampf.

Elvir Koljic apărat de Sorin Cârțu

De la recenta revenire pe teren, Elvir Koljic nu a mai avut prestațiile bune de dinaintea accidentării suferite în urmă cu 6 luni. În apărarea atacantului a sărit președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu.

N-aș vrea să-l luăm așa. Am și ezitat să vorbesc despre ce s-a fi întâmplat dacă el ar fi mai… Koljic a trecut numai prin momente dificile. Trebuie să fim alături de el. Eu așa văd situația. Caută golul, muncește.

Vine după perioade grele. Când era în formă se accidenta foarte grav și stătea iar pe bancă luni și luni de zile. Vine după un an de zile. Noi l-am fi dorit așa cum era el anul trecu în perioada asta, când în șase meciuri avea opt goluri, dar nu poate. Nu se poate după un an de zile în care a stat accidentat.

A avut și o accidentare într-o zonă care este extrem de periculoasă, care îl marchează în continuare, pentru că stă tot timpul cu spatele la adversar. În mintea lui tot timpul suspectează că poate să fie călcat din nou la zona rănită sau să-i producă o nouă accidentare”, a declarat Cârțu la PRO X.