Nicolae Dică a fost prezentat oficial recent drept noul antrenor al lanternei roşii din Superligă.
Fostul tehnician al celor de la FCSB are o misiune extrem de dificilă pentru a salva de la retrogradare gruparea argeşeană, aflată în prezent la 10 puncte în spatele locurilor ce duc la barajul de menţinere în prima divizie.
Una dintre condiţiile puse de Dică pentru a accepta oferta oficialilor de la CS Mioveni a fost erfectuarea unor transferuri cu greutate care să le dea galben-verzilor speranţa îndpelinirii obiectivului. După ce a văzut lista achiziţiilor reuşite după startul negocierilor dintre părţi, acum Dică primeşte încă un cadou.
Încă doi jucători au semnat cu ultima clasată din campionat. Este vorba despre Shaquill Sno și Lepistu Brent. În total, s-a ajuns la şapte transferuri pentru Balaur & Co.
Primul este olandez şi a jucat în prima parte a sezonului la FC Botoşani. Fundaşul de 27 de ani a strâns 16 meciuri pentru moldoveni şi a marcat două goluri. El a punctat în jocurile contra celor de la cu UTA şi Petrolul. Celălalt transfer este un eston de 29 de ani. El a evoluat în ultimii ani la echipa Levadia Talinn, din ţara natală. Anunţul transferurilor celor doi a fost făcut de clubul argeşean pe contul oficial de pe o reţea de socializare.
„Bine ați venit Shaquill Sno și Lepistu Brent! Astăzi au semnat cu echipa noastră alți doi jucători: Shaquill Sno (27 de ani, fundaș dreapta, FC Botoșani) și Lepistu Brent (29 ani, mijlocaș central, FCI Levadia – Estonia)”, au scris cei de la CS Mioveni la postarea care cuprinde şi fotografii cei doi nou-veniţi.
CS Mioveni va avea parte de primul meci în noul an sâmbătă atunci când fotbaliştii lui Dică o vor întâlni pe Petrolul. Şeful staffului tehnic a explicat cum a fost determinat să revină în Superligă după despărţirea de FCSB.
„M-a convins insistenţa avută de conducători, dar le-am spus că-mi doresc ca jucătorii să fie plătiţi şi să aducem jucători. Când aducem 8-9 jucători, când avem 4-5 semnaţi atunci vin şi eu, dar şi când se virează banii către jucători, aşa le-am zis.
Anul acesta s-au făcut plăţi către club, le-au virat o parte dintre bani jucătorilor. Banii de la televiziuni i-au cesionat. Din promisiunile avute de la domnul primar se va încerca să-i aducă pe toţi la zi în februarie cu salariile”, a declarat noul antrenor al lui CS Mioveni la prezentarea sa oficială.