Vestea care a căzut ca un trăsnet pentru Gică Hagi. Farul poate pierde un jucător important pentru o perioadă mai lungă

Robert Zanfir 03.12.2022, 16:40
Vestea care a căzut ca un trăsnet pentru Gică Hagi. Farul poate pierde un jucător important pentru o perioadă mai lungă

Gheorghe Hagi (57 de ani) se teme că l-ar putea pierde pe Louis Munteanu pentru o perioadă lungă de timp. Atacantul nu a mai jucat în ultimele patru partide din Superliga, dar absența de pe teren s-ar putea prelungi.

Farul Constanța revine pe teren după pauza cauzată de meciurile de la Campionatul Mondial. Liderul primește vizita celor de la FC Botoșani, recent învinși pe teren propriu de FCSB. Gică Hagi așteaptă ca echipa sa să continue seria execelentă din acest sezon, dar se plânge de situația lui Louis Munteanu. Atacantul nu a mai jucat niciun minut după partida cu Rapid, din 21 octombrie.

Hagi l-ar putea pierde pe Louis Munteanu pentru o perioadă mai lungă

Farul – Botoșani este programat duminică, de la 13:15. La conferința de presă, Gică Hagi și-a anunțat obiectivele: victorii în cele patru meciuri care urmează. Totuși, antrenorul – manager nu se va putea baza pe unul dintre cei mai în formă jucători.

„Așa cum am făcut și până acuma, încercăm să luăm fiecare meci în parte. Avem patru meciuri în 12 zile. Ne intereseazaă cele trei puncte și încercăm să jucăm la victorie, așa cum am făcut-o întotdeauna.

Sperăm să revenim foarte bine după această pauză. Probleme de efectiv nu prea avem. Nedelcu a revenit și el, dar nu poate fi apt 100%. Plus Louis Munteanu, care va lipsi mai mult și nu știm cât de gravă este problema lui”, a spus Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.

Suntem pregătiți să facem un meci foarte bun. Jucăm acasă, ne dorim cele trei puncte. Întâlnim o echipă cu experiență, care joacă bine și acasă și în deplasare. O echipă care joacă bine și care a produs rezultate foarte bune în ultimii ani.

Trebuie să fim atenți în ofensivă și defensivă, fiindcă adversarul este foarte bun, mai ales pe atac rapid. Eu știu că întâlnim o echipă care vrea să vină pentru cele trei puncte. Dar jucăm acasă, încercăm să fim noi și să câștigăm meciul”, a prefațat Hagi meciul cu Botoșani.

Louis Munteanu, împrumutat de la Fiorentina

Louis Munteanu (20 de ani) a fost cumpărat de Fiorentina în septembrie 2020 pentru 1,7 milioane de euro, dar tânărul atacant a jucat la Fiorentina Primavera. Acesta a bifat pentru italieni 40 de meciuri, a dat 13 goluri și a oferit patru pase decisive.

„Din păcate avem probleme medicale. Pe lângă Benzar, Nedelcu și Morar l-am pierdut pe termen lung și pe Louis Munteanu. Din păcate are o problemă și trebuie să facă un control la echipa de care aparține, pentru că la noi este venit sub formă de împrumut.

O să plece la echipa de care aparține și vom trage concluziile după acest control. Nu cred că-l vom mai avem până la întreruperea campionatului. Cred că doar Morar ar putea să revină”,
Gică Hagi, despre accidentarea lui Louis Munteanu.

„Îl ajutăm și el ne ajută pe noi. Nu înțeleg (n.r. – de ce nu s-a impus în Italia), pentru că e un jucător născut să marcheze, are golurile în sânge. E încă tânăr, dar a venit schimbat total în bine de la Fiorentina, așa cum a venit și Ianis”,
Hagi, imediat după împrumutul lui Louis Munteanu

Urmăriți Playsport.ro și pe