Acționarul minoritar de la Rapid București, Victor Angelescu, a oferit o primă reacție, după ce antrenorul Marius Șumudică și-a anunțat plecarea, la finalul eliminării din Cupa României.
Rapid a ratat finala Cupei României, după 1-2 cu Hermannstadt, iar la finalul meciului Marius Șumudică i-a anunțat pe fani că părăsește banca tehnică.
Situația s-a schimbat a doua zi. Victor Angelescu a transmis că antrenorul rămâne până la finalul sezonului, pentru singurul obiectiv rămas în picioare.
”Am avut astăzi o şedinţă, am vorbit şi din punctul nostru de vedere, Marius trebuie să continue. Suntem forate dezamăgiţi de ce s-a întâmplat aseară, era cel mai important joc al sezonului. Din punctul de vedere al conducerii, atâta timp cât mai sunt şanse la cupelele europene, atunci trebuie să jucăm.
Vă daţi seama că a fost la cald, suporterii şi-au exprimat şi ei opinia, dar încă mai sunt şanse. Suntem foarte suparăţi pentru Cupă, dar avem şanse la cupele europene. Am avut şi ghinion în prima parte din tur, dar jucătorii trebuie să arate de ce sunt aici.
Am avut o şedinţă normală şi am decis că mai avem 5 meciuri. Aveam speranţe foarte mari pentru acest meci, e frustrarea foarte mare, pentru că e al şaselea meci când luăm gol aşa. Ăsta este fotbalul, trebuie să mergem mai departe.
Marius Şumudică trebuie să-şi ducă contractul până la final, mai sunt 5 meciuri şi trebuie să luptăm. Vestiarul îşi doreşte să continue cu Marius, asta mi-a zis şi Cristi.
Marius mai are obiectiv, vedem ce se va întâmpla la finalul sezonului”, a declart Victor Angelescu.
Acționarul minoritar de la Rapid București nu și-ar mai dori să vadă goluri primite în prelungiri.
“E al şaselea meci în care se întâmplă aşa ceva, să luăm gol în prelungiri. Nu se simte nimeni bine, niciun rapidist nu a dormit mai mult de două ore. Era un pas important să ajunge, într-o finală de Cupa României, să mergem în Europa, e al şaselea meci în care luăm gol aşa, acum în minutul 94, iar cu Hermannstadt este deja a doua oară.
De asta e fotbalul frumos şi mergem mai departe. Dacă sunt şanse, luptăm, nu putem ieşi de pe teren în minutul 87. Avem şanse mari la un loc de cupă europeană, cea mai bună clasare de când ne-am întors”, a declarat Victor Angelescu