Rapid s-a impus, la limită, scor 1-0, în derby-ul cu FCSB, iar roş-albaştrii par să fi ieşit din calculele pentru titlu. Victor Angelescu, unul dintre acţionarii grupării de sub Podul Grant, i-a înţepat pe oficialii formaţiei patronate de Gigi Becali şi şi-a îndreptat discursul, în special, asupra lui Meme Stoica.
Angelescu a criticat declaraţiile belicoase ale lui Meme Stoica acordate înaintea partidei din Giuleşti şi i-a recomandat acestuia să fie mult mai reţinut în viitor.
A fost o presiune cum este înainte de derby-uri. Vă dați seama, a fost presiune mare pe jucători. Mă bucur că l-am câștigat, mai ales că presiunea e mai mult din declarații. Noi ați văzut că nu suntem genul, nu începem cu ironii. Câteodată când ai ironii ți se întoarce roata. Știu că cei de acolo sunt un club cu frica lui Dumnezeu, probabil câteodată sunt și pedepsiți când încep cu ironii d-astea înainte de meci. Poate data viitoare o să fie mai calmi”, a declarat Angelescu, la emisiunea Fanatik Superliga.
După eşecul cu Rapid, oficialii de la FCSB au fost vehemenţi la adresa brigăzii de arbitri conduse de centralul Horaţiu Feşnic. Oaspeţii au acuzat maniera de arbitraj a lui Feşnic şi l-au acuzat pe acesta că a viciat rezultatul final afişat pe tabela de marcaj a arenei din Giuleşti.
Cei de la FCSB au solicitat două eliminări, în urma atacurilor brutale, de pe parcursul primei reprize, ale lui Onea şi Dragoş Grigore. Dezamăgit după înfrângerea cu trupa pregătită de tehnicianul Adrian Mutu, patronul FCSB-ului, Gigi Becali, şi-a anunţat retragerea din fotbal. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit presei că este gata să renunţe la echipa roş-albastră şi l-a desemnat pe Meme Stoica drept principalul responsabil pentru soarta FCSB-ului în lunile viitoare.