Victor Pițurcă îl susține pe Mircea Lucescu înaintea confruntării cu Austria și afirmă că discuțiile despre plecarea selecționerului afectează atmosfera din jurul echipei naționale.
Mircea Lucescu se află sub presiune înaintea meciului decisiv cu Austria, programat duminică, 12 octombrie, la ora 21:45. Deși nu a garantat că va rămâne pe banca tehnică, soarta sa pare legată de rezultatul partidei, care poate decide calificarea României la Campionatul Mondial.
În ultimele zile au apărut tot mai multe zvonuri privind o posibilă despărțire, iar numele unor potențiali înlocuitori au început deja să circule. Situația a stârnit reacții ferme din partea oamenilor din fotbal, inclusiv din partea lui Victor Pițurcă, care consideră aceste discuții nefondate și dăunătoare pentru moralul echipei.
„Nu-mi plac astfel de discuţii şi probabil că şi pe Mircea Lucescu îl deranjează foarte tare aceste întrebări. Mi se par întrebări nelalocul lor. Când suntem în faţa unui meci atât de important şi avem un antrenor foarte bun cu o mare experienţă, noi încercăm să stricăm atmosfera înainte de acest joc.
Mircea Lucescu e un antrenor prea valoros pentru a fi schimbat după nu ştiu câte meciuri la echipa naţională. El trebuie să-şi termine treaba. Chiar dacă nu vom termina pe unul dintre primele două locuri, avem şanse la baraj şi cel care a făcut să fie aşa este Mircea lucescu. Deci, din punctul meu de vedere, selecţionerul trebuie să rămână până la sfârşit”, a declarat Victor Piţurcă pentru ProSport.