Victorie românească în Australia! Primul succes al jucătoarelor din România la Melbourne

Catinca Giosanu 03.01.2022, 13:40
Victorie românească în Australia! Primul succes al jucătoarelor din România la Melbourne

Irina Fetecău se numără printre puținele sportive care au jucat deja în acest început de an. Ocupanta locului 211 WTA a fost învinsă, duminică, în primul tur al calificărilor turneului WTA de la Adelaide, scor 6-4, 4-6, 5-7 de rusoaica Anna Blinkova (23 de ani, 154 WTA). Cine a obținut unicul succes românesc.

Trei românce au jucat deja în primele zile din an

Irina Fetecău a fost prima jucătoare profesionistă de tenis din România care a disputat un meci în 2022. În primul tur al calificărilor turneului WTA500 de la Adelaide, ea a cedat în fața Annei Blinkova în 3 seturi. Meciul a durat două ore și 55 de minute.

Tânăra în vârstă de 25 de ani a câștigat primul set, 6-4, dar le-a cedat pe următoarele două. În decisiv, la 5-4, pe serviciul adeversarei, românca a avut cinci mingi de meci. Anna a reușit să le salveze pe toate. Ulterior, a făcut break, după care a închis setul la 7-5.

Irina Bara, pe cai mari în Australia

Dacă Irina Fetecău a început cu stângul noul sezon, Irina Bara (26 de ani, 138 WTA) a câștigat meciul împotriva franțuzoaicei Oceane Dodin (25 de ani, 91 WTA) din turul 1 al calificărilor turneului de nivel WTA250 de la Melbourne, scor 7-5, 6-7 (3), 7-5.

Irina a avut nevoie aproape trei ore de joc pentru a câștiga meciul împotriva jucătoarei din Franța. Partida a fost un festival al break-urilor. La final, sportiva de 25 de ani a avut 8, Irina a reușit 10.

În continuare, Irina Bara se va duela cu rusoaica Anna Kalinskaya (23 de ani, 111 WTA) pentru un loc pe tabloul principal al turneului Melbourne Summer Set 2. Meciul dintre cele două se va disputa marți, 4 ianuarie.

Irina Begu și Sorana Cîrstea și-au aflat primele adversare din 2022

Irina Begu, locul 62 WTA, va evolua cu americanca Jessica Pegula, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, în primul tur al Melbourne Summer Set 2, competiţie de categorie WTA 250.

La acelaşi turneu, Sorana Cîrstea, locul 39 WTA şi cap de serie numărul 5, va juca în prima manşă cu rusoaica Varvara Graceva, locul 77 WTA.

La Melbourne Summer Set 1, al doilea turneu găzduit de oraşul australian săptămâna viitoare, va juca și Simona Halep. Locul 20 WTA va evolua împotriva unei sportive venite din calificări, în primul tur.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622