Vești bune pentru fanii tenisului din România. Chiar dacă starea Simonei Halep nu este clară, ceilalți reprezentanți ai țării noastre au început bine ultimul turneu de Grand Slam din acest an. Din cinci români, care au intrat în competiție, toți au trecut în turul următor, la New York.
Este un debut perfect, până în acest moment, pentru jucătorii noștri de tenis. Mihaela Buzărnescu, Gabriela Ruse, Jacqueline Crisitan, Monica Niculescu și Marius Copil au pornit cu dreptul, în turneul cu premii de aproape 58 de milioane de dolari.
Mihaela Buzărnescu a arătat o formă bună în partida cu Katarzyna Kawa. Sportiva din Polonia a opus rezistență și, mai ales în setul secund, românca a trebuit să lucreze pentru victorie. Totuși, jocul româncei a fost unul superior și Miky a avut câștig de cauză. În turul următor, Mihaela se va duela cu Jule Niemeier, pentru a mai face un pas către tabloul principal.
Gabriela Ruse a disputat un meci neașteptat de lung cu Veronica Cepede Royg, câștigat până la urmă de româncă. Au fost nevoie de trei seturi pentru a trece de jucătoarea din Paraguay. În faza următoare, Gabi se va duela cu nipona Kurumi Nara.
Monica Niculescu a dispus de Madison Inglis, din Australia iar în turul secund va da peste britanica Samantha Murray. Și AMrius Copil speră să pătrundă pe tabloul principal la New York. Victoria cu bulgarul Dimitar Kuzmanov i-a dat încredere numărului 228 ATP
Simona Halep nici nu a revenit bine pe teren, că a fost nevoită să se retragă din nou, la Cincinnati. Campioana noastră speră, totuși, să participe la ultimul Grand Slam al anului. Oricum 2021 este un an ratat pentru Simona Halep, când vine vorba de tenis. Accidentarea gravă din turneul de la Roma a făcut-o să rateze toate turneele importante din această vară, inclusiv Jocurile Olimpice.
Accidentarea de la Cincinnati a dat-o peste cap pe Simona și mulți spun că 2021 este încheiat pentru campioana noastră. Simona speră, totuși, să poată participa măcar la US Open. Românca nu își va impune un obiectiv important, asta dacă va reuși să participe.
Nu mai am presiunea rezultatelor, așa cum era înainte de accidentare. Acum vreau doar să mă bucur de ceea ce fac. Am motivație în continuare. Trebuie să îmi revin și să joc la nivelul meu obișnuit și victoriile vor veni, declara Simona Halep, înainte de turneul de la Cincinnati