VIDEO | Adrian Mutu și-a luat rămas bun de la jucătorii din lotul de tineret. „Sunt trist că nu vă voi mai antrena”

Mihai Cheles / 06.04.2021, 18:36
VIDEO | Adrian Mutu și-a luat rămas bun de la jucătorii din lotul de tineret. „Sunt trist că nu vă voi mai antrena”

Adrian Mutu și-a luat rămas bun de jucătorii din lotul de tineret! Selecționerul le-a mulțumit fotbaliștilor încă o dată pentru întregul efort depus la Campionatul European și le-a cerut scuze celor pe care nu i-a folosit în cele trei partide.

VIDEO | Adrian Mutu și-a luat rămas bun de la jucătorii din lotul de tineret. „Sunt trist că nu vă voi mai antrena”

Federația Română de Fotbal a făcut public, astăzi, momentul în care echipa națională de tineret s-a întors din Ungaria, unde a participat la Campionatul European. După un parcurs fără înfrângere, împotriva unor formații de top ale Europei, România a fost eliminată, însă acest lucru nu l-a întristat deloc pe selecționerul Adrian Mutu. Altul este marele său regret.

„Briliantul” și-a luat la revedere de la jucători, care nu vor mai fi eligibili la următoarea campanie de la tineret. Din cei 23 de jucători, doar trei dintre ei vor mai putea juca la următoarea ediție a Campionatului European: Radu Drăgușin, George Cîmpanu și Octavian Popescu.c

În Ungaria, România a învins țara gazdă, cu 2-1, și a remizat contra Olandei, scor 1-1, și Germaniei, scor 0-0. Din păcate, departajarea s-a făcut la golaverajul obținut în meciul cu Ungaria, unde Germania a stat mai bine.

Sunt trist, dar nu din cauza rezultatului, ci pentru că nu o să vă mai antrenez. În afară de calitatea fotbalistică pe care o aveți, aveți o calitate umană care m-a uimit. Nu mă așteptam. Dar sunt bucuros pentru că mai avem o acțiune, turneul preolimpic, și trebuie să fiți concentrați. Chiar dacă eu nu o să fiu selecționer, ci Mirel, e același lucru. Voi aveți șansa să vă arătați valoarea și să prindeți Olimpiada.

Ceea ce vreau să vă spun este că, atunci când v-am spus că sunt mândru de voi, nu am făcut-o la mișto. Și vă spun din suflet, chiar sunt mândru. M-aș bucura să vă am pe viitor, să vă pot antrena în fiecare zi, pentru că sunteți senzaționali. Înainte de a încheia cu felicitările astea, vreau să le spun băieților care n-au jucat că îmi pare rău. Nu sunt perfect, alegerile mele nu sunt întotdeauna așa cum poate toată lumea ar vrea, dar nimic nu e în viață așa cum ai vrea. Îmi cer scuze pentru asta. Știu ce simțiți! Am fost ca voi, a declarat Adrian Mutu, la întoarcerea din Ungaria.

VIDEO | Adrian Mutu și-a luat rămas bun de jucătorii din lotul de tineret.
VIDEO | Adrian Mutu și-a luat rămas bun de jucătorii din lotul de tineret. „Sunt trist că nu vă voi mai antrena”

Adrian Mutu: „Ați reușit să schimbați mentalitatea unei națiuni”

De asemenea, Adrian Mutu le-a mulțumit și oamenilor din staff, care au muncit enorm în această perioadă. În plus, Mutu este sigur că mulți dintre actualii membrii de la tineret vor face pasul curând către echipa de seniori.

Staff-ul medical, toată delegația și staff-ul meu, ei fac 80% din muncă, eu sunt 20 la sută. Chiar îmi pare rău să îmi iau la revedere de la voi. Bine, mai am câțiva aici, gen Marcel, Radu, Tavi și așa mai departe, care vor fi cu noi pe viitor. Restul o să faceți pasul către echipa mare. Vă spun că ce am reușit noi în zece zile a fost să schimbăm o mentalitate. Ați reușit să schimbați mentalitatea unei națiuni.

Nu ați fost învinși și nu o să fiți niciodată învinși! Nu numai în rezultate, dar ați văzut, nu o să fiți învinși în atitudine niciodată! Încă o dată, sunt mândru că v-am antrenat!, a conchis Mutu.

VIDEO Discursul lui Adrian Mutu: