Fanii Petrolului de abia așteaptă să îl vadă la treabă pe magicianul Budescu. Fotbalistul s-a întors la Ploiești după o pauză de 11 ani și promite să ajute echipa să se mențină în Superliga. Vestea bună este că jucătorul proaspăt transferat în această vară este tot mai aproape de revenirea pe teren.
Atacantul de 33 de ani nu s-a refăcut după accidentarea dură, suferită la tendon, în aprilie. Jucătorul speră să revină cât mai repede pe teren, mai ales că acum va evolua în tricoul formației care l-a lansat în fotbalul mare. Budescu poate deja să se antreneze cu mingea și a făcut o mică demonstrație pentru fanii „lupilor”. Fostul atacant de la Astra și FCSB a demonstrat că mingea nu are niciun secret pentru el și îi poate imprima orice traiectorie.
Acum suporterii de abia așteaptă să îl vadă în sfârșit pe teren. Fără Budescu, Petrolul s-a descurcat bine, cu victorii importante în fața Rapidului sau a Craiovei lui Mititelu. De la Budescu sunt așteptate momentele de magie și de creativitate care lipsesc acum din jocul echipei lui Nicolae Constantin.
După negocieri îndelungate, Budescu a ales să revină pe Ilie Oană. Un motiv este prezența altui veteran la Petrolul, în persoana lui Gabriel Tamaș. Fundașul de 39 de ani continuă să joace la nivel înalt.
Sunt gelos pe el, se mișcă foarte bine la vârsta lui. Vreau să îl ajung, văd că este din ce în ce mai bun. Faptul că este și el aici a contat mult, putem juca mult timp împreună. Mă bucur că îl găsesc, de abia aștept să revin pe teren.
Sper ca în septembrie să fie totul bine, este o accidentare gravă, care te ține mult în afara terenului. Eu vreau să joc cât mai repede, dar nici nu este bine să forțez, a comentat Budescu, la prezentarea oficială
Și președintele clubului a confirmat, pentru Playsport, că lucrurile merg într-o direcție bună pentru fotbalistul care a evoluat sezonul trecut la Voluntari. Ilfovenii au încercat și ei să îl păstreze, dar acesta a preferat să se întaorcă acasă
Părerea mea este că undeva la sfârșitul lunii septembrie Budescu va fi apt de joc. Ne bazăm pe revenirea lui, este un jucător care ne poate ajuta. Îi cunoaștem valoarea și îl așteptăm”, a declarat Costel Lazăr la Playsport Live.