Președintele clubului Rapid București, Victor Angelescu, a oferit detalii despre situația băncii tehnice, în contextul în care antrenorul Costel Gâlcă mai are contract doar până la finalul actualului sezon.
Oficialul giuleștenilor a explicat că viitorul tehnicianului este strâns legat de îndeplinirea obiectivului stabilit: calificarea în cupele europene. Dacă acest obiectiv va fi atins, contractul se va prelungi automat. În același timp, Angelescu a subliniat că există loc de flexibilitate, iar o eventuală continuare a colaborării este posibilă chiar și în absența performanței, dacă ambele părți vor considera oportun acest lucru.
În plan sportiv, Rapid continuă lupta pentru un loc european, după ce a ratat câștigarea Cupei României. După două etape din play-off-ul Superligii, echipa ocupă locul al treilea, cu 31 de puncte, la doar două lungimi de liderul U Cluj.
“Costel Gâlcă are contract până la finalul sezonului, dar se prelungeşte automat dacă îşi îndeplineşte obiectivul: calificarea în cupele europene. Ţine de părţi, că dacă părţile sunt mulţumite, chiar dacă ratează obiectivul, se poate prelungi”, a declarat acţionarul minoritar de la Rapid Bucureşti, la Prima Sport.
Totuși, formația din Giulești a fost învinsă de CFR Cluj, scor 1-0, într-un meci disputat în Gruia. Angelescu a recunoscut superioritatea adversarilor, evidențiind prestația mai solidă a echipei conduse de Daniel Pancu.
“Jocul a dus la faptul că am pierdut meciul. Nu a fost un meci bun, mai ales în prima repriză, în care CFR a jucat mai bine. După prima lor ocazie mi s-a părut că au jucat mai bine, iar noi am făcut un meci slab. Să fim corecţi, că au meritat victoria. Orice punct e important, iar din acest lucru trebuie să învăţăm. CFR e puternică, toate echipele sutn apropiate ca valoare. Contează cum intri, mentalitatea, ziua meciului, cum te motivezi pentru meci şi cum abordezi tactic meciul. Cei de la CFR au ştiut mai bine ce şi-au dorit, şi-au făcut un plan”, a mai spus preşedintele de la Rapid Bucureşti.