„Vine un nou război mondial!” Afirmația cutremurătoare făcută de Eric Cantona după alegerile din Italia

Gabriel-Alexandru Ioniță 28.09.2022, 22:05
„Vine un nou război mondial!” Afirmația cutremurătoare făcută de Eric Cantona după alegerile din Italia

Legendarul Eric Cantona, fost fotbalist la Olympique Marseille, Bordeaux, Leeds United sau Manchester United, printre altele, nu vede cu ochi buni victoria partidului „Fratelli D’Italia” la alegerile parlamentare care au avut loc în „Cizmă” la finalul săptămânii trecue. Giorgia Meloni a devenit prima femeie premier din istoria Italiei, iar la scurt timp ea a fost catalogată în fel și chip de către oamenii care nu sunt de acord cu ideologia sa.

Eric Cantona se teme de amploarea căpătată de curentul naționalist din Europa

Ea a fost acuzată că ar fi extremistă sau continuatoare a ideilor dictatorului fascist Benito Mussolini. Ceea ce este destul de clar pentru toată lumea, și ce Giorgia Meloni nu a negat niciodată, este că ea, și partidul ei, este o naționalistă.

Tot mai multă lume se teme în această perioadă și atrage atenția asupra faptului că acest curent naționalist s-a răspândit foarte mult în Europa în ultimii ani, în special după declanșarea pandemiei de Covid-19. Iar acest curent pare că este alimentat și mai mult de crizele multiple cu care se confruntă Europa în prezent. Este vorba despre criza energetică, criza alimentară și criza economică, mai presus de toate.

Acesta este contextul care a făcut ca și în Suedia să se plaseze foarte bine extrema dreaptă la alegerile parlamentare care au avut loc recent. De asemenea, în multe țări din Europa așa-zisa extremă dreaptă a câștigat foarte mult teren în ultima perioadă.

Fostul mare fotbalist francez crede că se apropie un nou război mondial

Acest fenomen îl face pe Eric Cantona să se teamă de izbucnirea unui nou război mondial. Fostul mare fotbalist francez a explicat că ceea ce se petrece în prezent în Europa, din punct de vedere politic, social și economic, seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat în anii de dinaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial.

Practic, în linii mari, el crede că sursa izbucnirii conflictelor militare este reprezentată de curentul naționalist. Iar acesta este în creștere acum în Europa.

„De mai bine de 10 ani, după criza financiară din 2008, după pandemia de Covid, Franța a devenit mai naționalistă. Nu numai Franța. Multe țări. Marea Britanie, Germania, Ungaria, Italia, Spania, peste tot. Pericolul e că dacă ne întoarcem în 1929, după prăbușirea Bursei, în 1933 Adolf Hitler a câștigat alegerile, apoi a fost un război mondial. Sper că nu va fi un Război Mondial. Dar suntem din ce în ce mai aproape cu fiecare zi”, a spus Eric Cantona într-un interviu acordat celor de la The Athletic.