Câteva cluburi din Superliga își așteaptă în continuare noua arenă sau măcar modernizarea stadionului actual. Totuși, o echipă și-a luat gândul, cel puțin până anul viitor, de la o investiție de zeci de milioane de euro.
FC Botoșani continuă să se mențină pe primul loc în Superliga și după etapa a 14-a, însă echipa evoluează pe o arenă veche, la care Valeriu Iftime a anunțat doar câteva investiții minore.
Actualul președinte al Consiliului Județean Botoșani a renunțat, cel puțin pentru moment, la ideea construirii unui stadion modern, deși în ultima perioadă au existat planuri concrete în acest sens. Potrivit unui document, noua arenă din Botoșani urma să aibă o capacitate de 12.000 de locuri și un cost estimat la 160 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 32 de milioane de euro.
Totuși, măsurile fiscale recente au blocat proiectul, iar Valeriu Iftime a recunoscut că fonduri pentru investiții în infrastructură ar putea fi disponibile abia din 2026.
„Eu nu puteam să investesc niciodată și am avut multe încercări, cu rugăciuni, cu mătănii. Când eram în Liga 1, la retrogradare, mulți ne citeau prohodul. Când am intrat în politică, toți adversarii mei voiau să retrogradăm.
Acum, când am putea să insistăm la nivelul CNI, e o chestiune de lobby. Iar Botoșani, în situația actuală, chiar merită un stadion. Dar acum nu mai sunt bani. Sunt sută la sută convins că, dacă suntem normali la cap și dacă țara asta își revine financiar — și probabil își va reveni anul viitor — atunci să se dea drumul la investiții de acest fel”, a declarat Valeriu Iftime la Prima Sport.
„Cred că noi, autoritățile, trebuie să muncim mult ca să facem stadionul. Nu se poate acum, dar ce se poate face este vestiarul, obligatoriu! Gazonul încă e bun, dar, în criza în care ne aflăm, trebuie să găsim 300-400.000 de euro, la rectificare, pentru a reface vestiarele, care arată de Liga a 4-a, și e păcat la ce fotbal producem. Nu mai suntem o glumă, va fi o echipă urmărită”, a adăugat acționarul de la FC Botoșani, referindu-se la actualul stadion pe care evoluează echipa.