O controversă uriașă a apărut în vestiarul naționalei Serbiei la Cupa Mondială din Qatar. Dușan Vlahovic și Nemanja Gudelj au fost acuzați că ar avea relații extraconjugale cu soțiile unor colegi. Revoltat de insinuările jurnaliștilor, atacantul lui Juventus a ieșit la atac înaintea mciului cu Elveția. Vlahovic intenționează chiar să-i dea în judecată pe cei care au lansat aceste zvonuri.
Serbia se află pe ultimul loc al Grupei G de la Cupa Mondială din Qatar, având un singur punct acumulat. Echipa lui Dragan Stojkovic va înfrunta vineri Elveția, într-un meci decisiv pentru calificarea în optimi.
Vestiarul Serbiei stă însă pe un butoi cu pulbere înaintea partidei cu Elveția. Un scandal uriaș a zguduit din temelii întreaga echipă, după ce jurnaliștii sârbi au lansat câteva zvonuri uluitoare. Mai exact, Dușan Vlahovic și Nemanja Gudelj au fost acuzați că ar avea relații extraconjugale cu partenerele lui Predrag Rajkovic și Luka Jovic.
Revoltat de aceste acuzații, Dușan Vlahovic a ieșit la atac înaintea meciului cu Elveția. Atacantul lui Juventus a negat cu vehemență toate acuzațiile. Mai mult, el a explicat că se gândește serios să-i dea în judecată pe cei care au lansat aceste zvonuri false.
Îmi pare rău să încep conferința cu aceste lucruri. Nu e nevoie să comentez prea mult aceste absurdități. Evident că cei care le-au lansat s-au plictisit neavând ce scrie pentru că sunt frustrați ori furioși că nu se întâmplă nimic la noi în echipă, dar astfel lucrează în detrimentul echipei noastre. Aceste povești sunt ridicole și voi vedea dacă va trebui să acționez și legal împotriva lor”, a declarat Dușan Vlahovic.
Joi, 1 decembrie, la Cupa Mondială din Qatar se dispută patru partide extrem de interesante. Costa Rica – Germania și Japonia – Spania se luptă în cadrul Grupei E pentru calificarea în optimile competiției.
Cele două partide decisive nu se vor vedea însă pe TVR 1. Principalul post al televiziunii române va transmite la ora începerii meciurilor emisiunea ”Ora Uniri”, dedicată Zilei Naționale a României. Astfel, meciul Costa Rica – Germania se va vedea pe TVR Info, iar Japonia – Spania pe TVR 2, amândouă cu începere de la ora 21:00.
Tot azi se joacă și Croația – Belgia și Maroc – Canada, din Grupa F. Partidele vor fi transmise pe TVR 1 și TVR2, de la ora 17:00.
Dacă obține o victorie în fața japonezilor, Spania merge în optimi de pe primul loc al grupei E. Și în cazul unei remize ibericii obțin calificarea. De cealaltă parte, Japonia merge în optimi doar în cazul unui succes cu nemții. Dacă pierd, niponii sunt eliminați de la Cupa Mondială din Qatar. Remiza i-ar califica pe asiatici doar în cazul în care Costa Rica și Germania termină la egalitate.
Germania are o singură opțiune cu Costa Rica, și anume victoria. Aceasta nu este însă singura condiție pentru ca nemții să meargă în optimi. Spania trebuie să nu piardă cu Japonia.