Selly, pe numele din buletin Andrei Șelaru (20 de ani), este unul dintre cai mai cunoscuți vloggeri din România. Ce nu știe multă lume despre el este că a jucat fotbal, însă s-a lăsat pe când era la o echipă de juniori din Craiova.

Andrei este milionar și a reușit să strângă banii din pură pasiune. Tânărul ambițios și muncitor este din Craiova și a studiat la Colegiul Național „Frații Buzești”. Nu doar că a învățat la unul dintre cele mai bune colegii din România, dar tânărul vlogger a făcut și fotbal.
Cariera de fotbalist s-a sfârșit atunci când și-a dat seama că acest sport nu îl poate duce spre succes. Pasiunea pentru video content, și nu numai, l-a determinat pe Andrei să renunțe la fotbal.
„Nu mă prindea pe mine, adică eu le povesteam copiilor de vlog, de filmare, ăia erau toți cu fotbalul. Credeți în visele voastre, nu ascultați părerile oamenilor din jur, ascultați părerile voastre. Să nu vă fie frică niciodată că greșiți”, a spus într-un interviu acordat pentru Pro TV.
Dacă ar fi continuat să joace fotbal, probabil ar fi ajuns să fie antrenat de către Marinos Ouzounidis, sau ar fi fost transferat pe o sumă colosală de către Mihai Rotaru.

Universitatea Craiova și-ar dori să intre în lupta pentru titlu și în acest sezon și în anii viitori. Așa încât oficialii craiovenilor caută soluții pentru întărirea lotului pregătit de Marinos Ouzounidis. Mai întâi au vrut să-l aducă pe atacantul Cephas Malele, golgheterul celor de la FC Argeș. Dar elvețianul de 27 de ani a spus „pas” și sunt mari șanse ca el să continue la Pitești. Oltenii sperau să semneze gratis cu Malele, ținând cont că acesta își va termina contractul cu argeșenii în vară.
Înainte de asta, Craiova era aproape să dea o adevărată lovitură prin aducerea unui fotbalist norvegian, scrie realitateasportiva.net. Unul convocat chiar și la naționala Norvegiei. Coleg cu Erling Haaland, cum ar veni. Știți, băiatul acela din echipa care ne-a bătut de ne-a zvântat, cu 4-0, în toamna trecută, în Liga Națiunilor. Dar fotbalistul de 24 de ani a preferat să întoarcă spatele orertei venite dinspre craioveni.
Era vorba despre fundașul central Andreas Hanche-Olsen, fotbalist care în prezent evoluează în Belgia, la KAA Gent. El a evoluat pentru belgieni în 30 de partide până acum, iar în 2020 a debutat şi la echipa naţională a Norvegiei.