„Vorbesc singură”. Decizia luată de Octavia Geamănu după ce a fost dată afară de Antena 1: „O dată pe săptămână”. Acum a spus adevărul

Alex Cazacu 05.05.2023, 11:59

Octavia Geamănu a anunțat pe canalul său de YouTube că își va face podcast. Conform spuselor vedetei, noul podcast este intitulat „Gânduri bune” și va fi difuzat începând din luna mai pe canalul ei de YouTube. În cadrul aceluiași anunț, fosta prezentatoare a Observatorului a vorbit și despre procesul cu Antena 1.

Decizia luată de Octavia Geamănu după ce a fost dată afară de Antena 1

În prezent, Octavia Geamănu este foarte activă în mediul online, mai ales pe YouTube, unde își ține fanii la curent cu toate noutățile din viața ei. După ce, în luna martie, a fost „eliberată din funcție” de la Antena 1, acum fosta prezentatoare va avea un podcast.

După cum spuneam, anunțul a fost făcut chiar de către vedetă, care precizează că, cel puțin până la toamnă, nu se va întoarce pe micile ecrane.

„Referitor la cariera mea pe care o știați, să știți că am ales să o pun cumva în cui și cel puțin până la toamnă nu mă gândesc să mă întorc în televiziune”, a spus Octavia Geamănu.

Octavia Geamănu: „Am postat clipuri în care vorbesc singură”

Fosta vedetă de la Observator susține că are o lună de când și-a făcut canalul de YouTube. Ba chiar mai mult de atât, Octavia a adunat deja o mică comunitate de urmăritori. Astfel că, fosta prezentatoare a decis să își facă podcast. Acesta se numește „Gânduri Bune” și va fi difuzat pe platforma de streaming din 5 mai.

„Am deja aproximativ o lună de când mi-am făcut acest canal de YouTube și deja am strâns o comunitate așa…unii ar spune mititică, dar mie mi se pare totuși destul de mare. Vedeți aceste două fotolii, vedeți aceste două microfoane? A ce arată? Exact. Arată a podcast. Cu alte cuvinte mi-am făcut podcast.

Aţi tot văzut în ultimele săptămâni cum am tot postat clipuri în care vorbesc singură. E fain să vorbesc singură dar până la un punct. E mult mai fain să vorbesc cu cineva. Aşa că de acum încolo voi avea partener de dialog. Pentru că toate au un început, pornesc de aici cu acest podcast care se numește Gânduri bune și nu întâmplător se numește Gânduri bune”, a explicat fosta prezentatoare.

Decizia luată de Octavia Geamănu după ce a fost dată afară de Antena 1
Decizia luată de Octavia Geamănu după ce a fost dată afară de Antena 1

Ce spune Octavia despre procesul cu Antena 1

Totodată, Octavia Geamănu a vorbit și despre câteva aspecte cu privire la procesul pe care care îl are cu fostul angajator. Deși în ultima vreme au apărut zvonuri că a pierdut procesul, ea susține contrariul.

„Nu, nu am pierdut niciun proces. De altfel, aceste procese sunt pe termen lung. Nu se judecă aşa bătând din palme. Următorul termen este în iunie, deci nu s-a pus problema de vreun apel până acum sau mai știu eu ce. N-am pierdut niciun proces, procesul merge înainte, viața merge înainte și cu asta gata am încheiat paranteza, ca să fie lucrurile clare pentru toată lumea”, a adăugat vedeta.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622