Xavi, încântat de un jucător transferat de Barcelona în această vară: „E minunat!”

Ștefănescu Dragoș / 31.07.2022, 17:24
Xavi, încântat de un jucător transferat de Barcelona în această vară: „E minunat!”

În ciuda faptului că se confruntă cu probleme financiare, Barcelona a reușit mai multe transferuri importante în această vară. Unul dintre jucătorii veniți pe Camp Nou în această perioadă este Raphinha. Brazilianul a avut deja câteva evoluții excelente și a reușit să-l impresioneze pe Xavi.

Xavi, impresionat de jocul lui Raphinha. ”E un transfer minunat”

Barcelona se confruntă în continuare cu serioase probleme financiare dar a reușit să facă mai multe transferuri importante în această vară. Catalanii i-au adus pe Andreas Christensen, Franck Kessie, Raphinha, Robert Lewandowski și Jules Kounde.

În această perioadă Barcelona a efectuat un stagiu de pregătire în SUA, în cadrul căruia a jucat mai multe partide amicale. Catalanii au arătat o formă excelentă și au învins Inter Miami, Real Madrid și New York Red Bulls și au obținut o remiză cu Juventus. Jucătorul care a impresionat cel mai mult în aceste meciuri a fost Raphinha (25 de ani). Brazilianul a reușit două goluri și trei assist-uri în partidele din SUA. Încântat de evoluțiile lui Raphinha, Xavi a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia.

Raphinha este un transfer spectaculos pentru Barca. Nu doar pentru acest sezon, ci și pentru anii următori. Se asociază bine, centrează bine, e cu fața la poartă, marchează. E un transfer minunat”, a declarat Xavi, potrivit sport.es.

Robert Lewandowski nu a marcat încă pentru Barcelona, dar Xavi nu este îngrijorat

Cel mai spectaculos transfer reușit de Barcelona în această vară este cu siguranță cel al lui Robert Lewandowski. Atacantul polonez a fost dorit cu insistență pe Camp Nou, iar mutarea s-a făcut după mai multe negocieri dure cu Bayern Munchen.

Lewandowski a jucat pentru Barcelona în toate partidele disputate în SUA, dar polonezul nu a reușit să marcheze niciun gol. Xavi nu este însă deloc îngrijorat de acest lucru și are mare încredere în Lewandowski, care este un atacant de mare clasă.

La antrenamente deja a reușit să marcheze. Ieri am făcut finalizare și i-au intrat șuturile. E normal, e ceva nou. I s-a întâmplat și lui Luis Suarez, i s-a întâmplat și lui Ferran Torres anul trecut. Va marca goluri. L-am văzut toată cariera sa.

Trebuie să continue așa. Cred mult în el și el știe deja asta. E o chestiune de timp. Nu sunt preocupat. Sunt doar meciuri amicale. Competiția reală începe în două săptămâni, însă el pune presiune, ajută mult, știe să fie o soluție. Sunt foarte fericit să îl am în echipă”, a spus Xavi.