Xavi Pascual a preluat echipa națională a Egiptului. Fostul antrenor al lui Dinamo a semnat cu naționala ”Faraonilor”

PLAYSPORT 25.06.2025, 19:41
Xavi Pascual a preluat echipa națională a Egiptului. Fostul antrenor al lui Dinamo a semnat cu naționala ”Faraonilor”

Federaţia Egipteană de Handbal (EHF) a anunţat că Xavi Pascual va fi noul antrenor al echipei naţionale masculine, devenind astfel al patrulea antrenor spaniol consecutiv care va conduce „Faraonii”, după David Davis, Roberto Garcia Parrondo şi Juan Carlos Pastor.

Federaţia Egipteană de Handbal (EHF) a anunţat că Xavi Pascual va fi noul antrenor al echipei naţionale masculine, devenind astfel al patrulea antrenor spaniol consecutiv care va conduce „Faraonii”, după David Davis, Roberto Garcia Parrondo şi Juan Carlos Pastor.

Antrenorul în vârstă de 57 de ani, cu o vastă experienţă, va prelua conducerea unei echipe naţionale pentru a treia oară, după ce a antrenat echipa naţională a României în două mandate, primul între 2016 şi 2018, iar al doilea între 2021 şi 2024.

Pascual este considerat unul dintre cei mai buni antrenori din lume, după ce a petrecut 12 ani la Barcelona, unde a câştigat peste 60 de trofee, inclusiv Liga Campionilor EHF masculin de trei ori (2011, 2015 şi 2021) şi Campionatul Mondial de Cluburi Masculin IHF de cinci ori (2013, 2014, 2017, 2018 şi 2019).

A petrecut trei ani la Dinamo Bucureşti, între 2021 şi 2024, înainte de a se transfera la puternica echipă maghiară Veszprém HC, unde a câştigat şi titlul naţional şi Campionatul Mondial de Cluburi Masculine IHF în 2024. Echipa s-a calificat deja pentru următoarea ediţie a competiţiei, care va avea loc în Egipt, în toamna acestui an.

Conform anunţului Federaţiei Egiptene de Handbal, Pascual a semnat un contract pe trei ani, valabil până în 2028. Ambiţia Egiptului este de a participa la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, care ar fi prima ediţie a competiţiei pentru Pascual în calitate de antrenor.

„Sunt foarte fericit, cred că este fantastic că mi s-a oferit o astfel de oportunitate de a conduce o echipă naţională şi sunt sigur că această muncă va fi benefică atât pentru mine, cât şi pentru club.

Sper că vom putea colabora bine şi coordona activitatea din Veszprém şi din echipa naţională a Egiptului, unde voi avea un staff tehnic excelent care mă va ajuta în activitatea mea profesională pe durata sezonului, iar eu mă voi alătura lor în pauzele echipei naţionale. Cred că pot face faţă acestei duble situaţii, avem şi câţiva jucători egipteni la Veszprém şi sunt convins că această colaborare va fi fructuoasă pentru toată lumea”, a declarat Pascual, potrivit site-ului oficial al Veszprém HC.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622