Zeljko Kopic pregăteşte schimbări la Dinamo înaintea duelului din Cupa României . Antrenorul a vorbit şi despre starea lui Karamoko

PLAYSPORT 04.03.2026, 15:58
Zeljko Kopic pregăteşte schimbări la Dinamo înaintea duelului din Cupa României . Antrenorul a vorbit şi despre starea lui Karamoko

Dinamo se pregăteşte pentru duelul cu Metalul Buzău din sferturile de finală ale Cupei României Betano, o partidă importantă pentru echipa lui Zeljko Kopic după rezultatele negative din campionat. Formaţia din Ştefan cel Mare vine după două înfrângeri consecutive în Superligă, iar calificarea în semifinale ar putea reprezenta un moment de relansare pentru „câini”.

Antrenorul croat a anunţat că intenţionează să opereze câteva modificări în primul „11”, după analiza ultimului meci disputat de Dinamo. Tehnicianul a subliniat că echipa trebuie să îşi îmbunătăţească eficienţa în ofensivă, în special în ultimele faze ale atacurilor.

”Suntem echipa favorită. Jucăm împotriva unei echipe din eşalonul secund. Sunt o echipă bună, merită să fie aici, în sferturi. Trebuie să fim pregătiţi, să fim la nivelul nostru maxim. Suntem favoriţi şi ne dorim să ne calificăm în semifinale. Pentru asta am pregătit meciul.

Vom face câteva schimbări, am analizat ultimul nostru meci şi vreau să schimb câteva lucruri. Obiectivul este să câştigăm. Am mai vorbit despre cum ne prezentăm în ultimii 25 de metri, despre cum tratăm situaţiile din care putem marca. Uneori nu reuşim ultima pasă. Asta este ceva putem să îmbunătăţim”, a declarat Kopic, la conferinţa de presă.

Pentru această partidă, Dinamo nu se va putea baza pe atacantul Mamadou Karamoko, care s-a accidentat în meciul disputat împotriva celor de la FC Argeş. Kopic a oferit însă şi o estimare privind revenirea acestuia în lot.

”Karamoko va putea juca după meciurile echipelor naţionale, asta este predicţia noastră, dacă totul va fi ok. Dacă totul va merge bine, atunci ar trebui să îl vedem pe teren. Până acum suntem bine, ne aşteptăm la astfel de lucruri în acest moment al sezonului”, a precizat Kopic.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622