Au trecut doar trei luni și jumătate de când a preluat echipa, dar Zeljko Kopic este deja un dinamovist convins. Drept dovadă, ipostaza în care a fost surprins cu puțin timp în urmă.
„Câinii roșii” au reușit să lege două victorii consecutive, astfel că salvarea de la retrogradare nu mai este o misiune imposibilă. Totuși, ocupă în continuare penultima poziție în clasamentul Superligii, cu numai două puncte avans față de „lanterna roșie” FC Botoșani.
Concret, tehnicianul croat a urmărit din tribune meciul de handbal masculin dintre Dinamo și CSM Constanța, alături de secundul Marijo Tot. Crainicul i-a anunțat prezența, la microfon, în uralele spectatorilor.
În aceeași zi, cei doi au mers la Ambasada Croației din România, prilej cu care au cunoscut-o pe ambasadoarea Marija Kapitanovic. Stă mărturie fotografia publicată de Kopic pe rețelele de socializare.
Revenind la duelul românesc din grupele European League, „Dulăii” nu au avut milă de rivala de la malul Mării. Tabela arăta 33-23 la finalul celor 60 de minute, dar niciuna dintre echipe nu și-a pierdut speranțele de calificare în următoarea fază a competiției. Returul este programat miercuri, 27 februarie, de la ora 19:45, în sala „Simona Amânar” din Constanța.
Cât despre formația din Superliga, cele două succese consecutive au dus optimismul la cote maxime la Dinamo. Discursul rostit de Zeljko Kopic după meciul cu Oțelul a fost în aceeași notă.
„E un sentiment foarte bun. Ne-a ajutat mentalitatea, care foarte bună, și faptul că am fost foarte agresivi. Azi am meritat victoria. Dar încă mai avem mult de muncă. Mai avem nevoie de multe puncte. O luăm pas cu pas.
Văd că jucătorii au mai multă încredere și trebuie să continuăm pe acest drum. Văd că fotbaliștii sunt mai încrezători în ceea ce privește sistemul de joc și au un ritm tot mai bun. Vreau să laud pe toată lumea. Toți au fost fantastici!
Botoșani se descurcă și ea foarte bine. Văd că nimeni nu renunță, toți se luptă. Trebuie să muncim în fiecare zi. Dacă nu dăm totul meci de meci, e foarte ușor să pierzi puncte în acest campionat. Mereu e loc de îmbunătățire. Nimeni nu poate spune că am fost perfecți. Am jucat bine, dar trebuie să analizăm pentru a vedea unde a fost bine și ce poate fi îmbunătățit”, a spus antrenorul „câinilor” la flash-interviu.