”Zidul” din Leverkusen a căzut? Nici vorbă! Xabi face încă o minune, iar Leverkusen ajunge la 49 de meciuri fără înfrângere, după ce a egalat-o pe Roma în prelungiri

Iosif Pintilie 10.05.2024, 00:19
”Zidul” din Leverkusen a căzut? Nici vorbă! Xabi face încă o minune, iar Leverkusen ajunge la 49 de meciuri fără înfrângere, după ce a egalat-o pe Roma în prelungiri

Bayer Leverkusen a fost aproape să își încheie seria de 48 de meciuri fără înfrângere. Dar a fost doar aproape. AS Roma a avut 2-0 în Germania, dar elevii lui Xabi Alonso au făcut ce au știut mai bine: goluri în ultimele minute, iar echipa a ajuns la o serie de invincibilitate de 49 de meciuri.

Germanii s-au calificat în finala de la Dublin, unde se vor duela cu o altă echipă din Italia: Atalanta. Aceștia au trecut de Marseille.

Încă o minune marca Leverkusen

Se spune că pe germani nu îi bați decât atunci când pleacă autobuzul de la stadion. Leverkusen împlinește cu perfecție această lozincă.

AS Roma a fost aproape să le administreze prima înfrângere după 48 de meciuri, dar nu le-a ieșit italienilor. În minutul 82, Roma avea 2-0 și visa la calificare. Totul s-a năruit în minutul în minutul 83, când Mancini și-a dat autogol. În minutul 90+7, Stanisic egala, iar minunea lui Leverkusen era completă.

Înainte de acest meci, Xabi Alonso, antrenorul lui Bayer Leverkusen, a ținut să o felicite pe Borussia Dortmund pentru calificarea în finala Champions League. Acesta a spus că în acest sezon s-a demonstrat că nivelul din Germania nu este unul slab.

”Este un lucru foarte bun pentru Bundesliga. De asemenea, vreau s-o felicit pe Dortmund, să-l felicit pe Edin (Terzic, antrenorul Borussiei – n. r.).

Nu este niciodată uşor să te califici într-o finală de Liga Campionilor. Acum au această şansă. Au arătat o prestaţie colectivă frumoasă. Acest nivel ridicat al Bundesliga arată că nu este simplu ce am realizat noi. Împotriva tuturor echipelor este complicat să joci, nu doar Dortmund sau Bayern, ci şi Leipzig, Stuttgart, Eintracht Frankfurt”, a spus Xavi Alonso.

Bayer Leverkusen, campioana Germaniei, se va duela cu Atalanta în finala Europa League. Aceasta va avea loc pe 22 mai, pe Dublin Arena. În celelalte finale europene se vor duela Real Madrid și Borussia Dortmund, în UCL, pe 1 iunie, la Londra, respectiv Olympiakos și Fiorentina, pe 24 mai, în Conference League, la Atena.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622