Ion Țiriac a reușit o nouă super-afacere. Ultima tranzacție arată o dată în plus că fostul mare tenismen rămâne unul dintre cei mai importanți, dacă nu chiar cel mai important, om de afaceri din România. Miliardarul în vârstă de 82 de ani a cedat în cele din urmă turneul de tenis de la Madrid. Turneul din capitala Spaniei era deținut de român de mai mulți ani. Acesta a fost cedat în schimbul unei sume considerabile, chiar și pentru averea sa.
Potrivit profit.ro, Ion Țiriac a cedat controlul competiției de tenis către compania IMG în schimbul a circa 360 de milioane de euro. Afacerea a fost confirmată chiar de co-președintele IMG, Sam Jusman.
Suntem mândri să adăugăm în portofoliul nostru Mutua Madrid Open și Acciona Open de España. Bazându-ne pe istoria noastră lungă în tenis și golf și pe experiența echipei, vom transforma aceste evenimente în experiențe și mai unice și remarcabile pentru jucători, parteneri și fani”, a transmis acesta conform sursei citate.
Turneul de la Madrid, atât cel masculin, cât și cel feminin, se joacă în fiecare an în luna mai, în pregătirea turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Terenurile de zgură pe care se joacă meciurile acestei competiții fac parte din baza denumită „Caja Magica”. Baza sportivă este considerată cea mai modernă bază de tenis din lume în acest moment.
Compania IMG este controlată de fondul de investiții Endeavour și deține și reprezintă comercial mai multe evenimente sportive de amploare. Inclusiv turneul de tenis de la Miami. Acum, ea a preluat și Mutua Madrid Open, după ce a ajuns la o înțelegere cu Super Slam Ltd., o entitate cu sediul în Cipru care este deținută de Ion Țiriac.
Turneul de la Madrid este unul dintre cele mai importante din circuitul mondial, atât ATP, cât și WTA. Competiția care se dispută la Caja Magica valorează 1.000 de puncte în circuitul feminin. Iar în cel masculin face parte din categoria turneelor de tip Masters Series, cele mai prestigioase după cele de Grand Slam.
De-a lungul anilor, nume uriașe ale tenisului, precum Roger Federer, Novak Djokovic, Serena Williams sau Rafael Nadal, dar și multe altele, s-au impus la acest turneu. Inclusiv Simona Halep a câștigat de două ori, în 2016 și 2017, turneul de la Madrid, deținut până acum de Ion Țiriac.
Miliardarul român a ajuns să organizeze această competiție în urmă cu circa 20 de ani. El a ajuns la un acord cu Primăria Madridului. A investit aproximativ 200 de milioane de euro pentru construcția bazei Caja Magica.
În schimb, el a primit acceptul de a muta în capitala Spaniei turneul de tenis pe care până atunci îl organiza la Stuttgart.