50 de umbre ale lui Cristiano Ronaldo! Unde a dus-o portughezul în vacanță pe Georgina Rodriguez: „Au o cameră erotică subterană”

Gheorghiu Dan / 16.06.2022, 19:19
50 de umbre ale lui Cristiano Ronaldo! Unde a dus-o portughezul în vacanță pe Georgina Rodriguez: „Au o cameră erotică subterană”

După un sezon extrem de încărcat la Manchester United și naționala Portugaliei, Cristiano Ronaldo a luat-o pe Georgina Rodriguez și au plecat într-o binemeritată vacanță și, inspirat cel mai probabil din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, portughezul a optat pentru o cazare inedită. Presa din Spania l-a dat de gol pe superstarul portughez.

Conacul de lux în care stau Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez are o cameră erotică! Spaniolii l-au dat de gol pe portughez: 50 de umbre ale lui Cristiano Ronaldo

„50 de umbre ale lui Cristiano Ronaldo”, este un titlu ce ar putea descrie scurta vacanță pe care Cristiano Ronaldo a ales să o petreacă alături de Georgina Rodriguez la un conac de lux situat la poalele munților Tramuntana, în Mallorca.

După ce și-a adus aportul la naționala Portugaliei în meciurile din Liga Națiunilor, pentru starul lui Manchester United a venit momentul relaxării. Cristiano Ronaldo a încărcat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu el și Georgina din deja cunoscutul avion privat pe care portughezul îl deține. Deși destinația lor a fost secretă, jurnaliștii spanioli au aflat unde au mers cei doi îndrăgostiți.

Publicația The Sun, care citează un ziar din Spania, susține că vila aleasă de Cristiano Ronaldo și Georgina este situată într-o superbă zonă aflată la poalele munților Tramuntana, în Mallorca.
Locația este una frecventată de starurile din fotbalul mondial, iar printre numele importante care au fost acolo în vacanță se numără și Sergio Ramos, care a fost însoțit de soția sa, Pilar Rubio, dar și de copiii lor.

Cuplul Ronaldo – Georgina este, de asemenea, însoțit de copii în vacanță, însă având în vedere cât de mare este conacul nu se vor intersecta decât atunci când este nevoie. Potrivit sursei citate, vila are o sală de sport, o piscină superbă înconjurată de palmieri, mai multe jacuzzi-uri, un teren de volei, un teren de minifotbal și multe spații de recreere.

Însă, una dintre cele mai inedite atracții, conform sursei menționate, este o „cameră erotică”. Aceasta s-ar afla în subsolul locuinței.

Cristiano Ronaldo, Georgina Rodriguez și copiii lor intenționează să stea la vila din Mallorca în următoarele 10 zile, timp în care vor ieși în larg și cu iahtul de aproximativ 6 milioane de euro pe care portughezul îl deține.

Mama lui Cristiano Ronaldo, copleșită de emoție după ultimele goluri ale fiului său

Pe 5 iunie, Portugalia și Elveția s-au înfruntat în Divizia A din Liga Națiunilor. Partida a fost dominată categoric de lusitani, care s-au impus cu scorul de 4-0.

Omul meciului a fost și nimeni altul decât Cristiano Ronaldo. Starul lui Manchester United a reușit să marcheze o dublă. În tribunele ”Estadio Jose Alvalade” s-a aflat și mama lui Ronaldo, Maria Dolores dos Santos Aveiro. Aceasta a izbucnit în plâns la ambele reușite ale lui Ronaldo. Ea este recunoscută pentru emoțiile puternice pe care le are la meciurile importante ale fiului său. Mai mult, la al doilea gol marcat de starul portughez, mama sa a avut o reacție necontrolată de plâns, părând că-și va pierde cunoștința.

În urmă cu ceva timp, Ronaldo a dezvăluit că i-a interzis mamei sale să se uite la meciurile importante. În trecut, femeia a leșinat de două ori în timp ce urmărea din lojă partide în care evolua fiul său.

VIDEO. Reacție incredibilă a unui copil în fața marelui Cristiano Ronaldo. Ce i-a cerut puștiul starului portughez.