Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai influenți fotbaliști din lume. Acestuia i-a fost construită o nouă statuie, de aceeastă dată, în India. Totuși, motivul ridicării acesteia a „plătit” în fața istoriei, astfel că anumiți fani au fost indignați de eveniment.
Pe lângă cea pe care o are deja în Portugalia, lui Ronaldo i-a fost ridicat un nou edificiu, dar de această dată în India. Mai exact în Goa. Totuși, statul din Goa nu a făcut altceva decât să divizeze în „două tabere” populația.
Fotbalul este extrem de popular în această regiune, iar „întruchiparea” lui Ronaldo nu se dorea să facă altceva decât să motiveze tinerii să meargă la sport. Totuși, momentul în care aceasta a fost inaugurată nu a fost cel mai potrivit.
Mai exact, Goa a fost o colonie portugheză. În momentul inaugurării acesteia, s-au împlinit exact 60 de ani de la eliberarea de sub regimul lusitan. Acest lucru a avut loc cu 14 ani mai târziu față de momentul în care restul statelor indiene au scăpat de statutul de colonie, dar în acele cazuri, britanică.
Momentul a fost considerat unul de prost augur și o mare insultă. Au fost văzute fluturându-se steaguri negre, în semn de protest, conform publicației indiene Times.
Deși oamenii nu au nimic împotriva fotbalistului, momentul temporal nu a picat deloc bine, amintindu-se exact cu o bucată mai puțin fericită a istoriei indiene.
Sunt foarte dezamăgit să aflu că statuia lui Ronaldo a fost dezvelită. Trebuie să învățăm să fim mândri de eroii noștri, precum Samir Naik sau Bruno Coutinho” a fost opinia unui localnic, citat de agenția de știri IANS.
Mai mult, acest eveniment a intrat și „în gura” unor activișiti locali.
Să ridici o statuie a unui fotbalist portughez chiar în acest an este un sacrilegiu. Noi condamnăm asta. Mulți luptători pentru libertate din Goa au fost insultați” a spus activistul Guru Shirodkar.
Pe plan sportiv, însă, naționala de fotbal a Portugaliei este foarte populară în Goa, mai ales că mulți localnici au trăit în Portugalia sau au familii acolo.
Un jurist local, Michael Lobo, a postat o fotografie cu el alături de statuia lui Cristiano Ronaldo, alături de o explicație: „A fost făcut la cererea tinerilor noștri, pentru a duce fotbalul la un alt nivel!”.
Cristiano Ronaldo este cel mai urmărit sportiv pe toate platformele de social media, iar impactul sportiv al acestuia, precum și etica muncii sunt motivele pentru care mulți copii visează să ajungă ca el.