FIFA va introduce noi reglementări în fotbalul mondial. Acestea vor intra în vigoare de la 1 iulie 2022 și au ca scop „dezvoltarea jucătorilor tineri și promovarea echilibrului competitiv”.
Schimbările ar fi trebuit să aibă loc încă din iulie 2020, dar pandemia de coronavirus a făcut ca decizia să fie amânată până în vara acestui an.
Noul regulament al FIFA va fi aplicat gradual, urmând ca din 2024 să fie definitiv. Astfel, de la 1 iulie 2022 până la 30 iunie 2023, un club poate avea în același timp maximum opt jucători profesioniști împrumutați la alte echipe și opt jucători profesioniști împrumutați de la alte echipe pe parcursul unui sezon.
De la 1 iulie 2023 și până la 30 iunie 2024 se va aplica aceeași regulă, dar cu șapte jucători profesioniști. Mai apoi, de la 1 iulie 2024, regula finală va fi impusă la maximum șase jucători profesioniști care pot fi împrumutați în afara clubului sau de către club din alte părți.
Trebuie, însă, menționat faptul că această regulă nu se aplică jucătorilor under-21, inclusiv cei care deja au împlinit această vârstă.
La nivel intern, asociațiilor membre FIFA li se va acorda o perioadă de trei ani pentru a implementa noile reguli” a anunțat forul mondial.
În acest moment, o echipă ce ar putea să fie afectată de această regulă este nimeni alta decât campioana CFR Cluj.
Ardelenii au cinci jucători peste limita de vârstă împrumutați: Denis Ciobotariu la FC Voluntari, Mihai Butean la Chindia Târgoviște, Daniel Paraschiv la FC Hermannstadt, Nicolae Carnat la Rapid București și Ulrich Meleke la FC Voluntari. Într-un caz ipotetic, dacă această situație s-ar întâmpla în 2024, CFR Cluj ar mai putea să împrumute în afara clubului un singur jucător peste 21 de ani.
Privind în fotbalul de peste hotare, există echipe mari care vor fi mult mai afectate de această regulă decât CFR Cluj. Chelsea Londra este cunoscută pentru sistemul de jucători pe care îi dă împrumut pe parcursul unui întreg sezon. La un moment dat, echipa londoneză avea chiar și 28 de jucători împrumutați, bineînțeles, nu toți peste vârsta permisă.
În acest moment, un alt exemplu este Manchester City. Campioana en-titre a Premier League are nu mai puțin de 14 fotbaliști împrumutați, conform Transfermarkt: Pedro Porro, Yangel Herrera, Filip Stevanovic, Ko Itakura, Issa Kabore, Nahuel Bustos, Ante Palaversa, Philippe Sandler, Patrick Roberts, Arijanet Muric, Luka Ilic, Marlos Moreno, Daniel Arzani, Diego Rosa, Ryotaro Meshino.
Dintre aceștia, Pedro Porro, fundaș dreapta, este împrumutat la Sporting Lisabona și este cotat la 25 de milioane de euro. Totodată, din cei 14 menționați, doar șase jucători sunt under-21.