Meciul dintre CS Universitatea Craiova și FC U Craiova 1948 este cu adevărat încins încă de la start. Cele două galerii fac un adevărat spectacol pirotehnic în tribunele arenei din Bănie. Artificiile aprinse de fani au făcut un fum gros din cauza căruia arbitrul a oprit deja meciul de două ori.
CS Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 este derby-ul Craiovei și suscită un interes imens în rândul suporterilor olteni. Partida se dispută cu casa închisă. Conform informațiilor oficiale, toate cele 9.210 de bilete au fost vândute.
Încă de la startul partidei, cele două galerii au oferit un spectacol pirotehnic total. Galeria celor de la FC U Craiova 1948 a aruncat cu materiale pirotehnice în teren, motiv pentru care Marcel Bîrsan a întrerupt partida timp de un minut. Ulterior, în minutul 10, fanii celor de la CS Universitatea Craiova au lansat zeci de artificii în interiorul stadionului. Din motive de siguranță, ”centralul” Bîrsan a trimis echipele la vestiare. Cele două echipe au revenit de la cabine după aproximativ 9 minute.
După aceste două întreruperi, la stația de amplificare a arenei din Bănie s-a făcut un anunț clar. Conform regulamentului, o partidă se suspendă dacă este întreruptă de mai mult de două ori pe parcursul a 90 de minute.
Dacă se mai oprește o dată meciul, se fluieră finalul partidei!”
Autoritățile din Craiova vor să evite orice fel de incidente între cele două galerii. În acest sens, se pare că un efectiv de peste 500 de jandarmi și polițiști se vor afla în apropierea arenei din Craiova.
Pentru desfășurarea în condiții de normalitate a meciului între Universitatea Craiova și FC U Craiova 1948, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu au dispus următoarele măsuri:
Pentru deplasarea în siguranță a suporterilor la și de la stadion și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul municipiului Craiova, recomandăm suporterilor ambelor echipe să respecte regulile stabilite de organizatori și forțele de ordine, să manifeste un comportament civilizat și să vină în sprijinul forțelor de ordine pentru un eveniment fără incidente.
Nu este primul meci la care participăm cu un număr și o amploare atât de mare. Suntem pregătiți pentru astfel de misiuni. La meciul precedent, am păstrat un dialog permanent cu șefii galeriilor. Sperăm ca și de data aceasta comunicarea să fie la fel de bună”, a anunțat Claudia Niță, purtătoarea de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Dolj, potrivit As.ro.