Legendarul șahist Borislav Ivkov a murit la vârsta de 89 de ani, în Belgrad. Tristul anunț a fost făcut de Federația de Șah din Serbia, care și-a exprimat condoleanțele prin intermediul unui comunicat oficial. Născut în 1933, Borislav Ivkov a fost unul dintre cei mai de succes șahiști din istorie, având în palmares numai puțin de 10 medalii olimpice și 5 medalii obținute la campionatele mondiale și europene.
Federaţia de Șah din Serbia a anunțat, marți, 15 februarie 2022, că legendarul șahist Borislav Ivkov a murit la vârsta de 89 de ani, în Belgrad.
Anunțul a întristat o lume întreagă și a fost preluat cu rapiditate de presa internațională. Borislav Ivkov a fost unul dintre cei mai mari șahiști din istorie, câștigător a multiple medalii olimpice, mondiale și europene.
Ivkov și-a început cariera în șah de la o vârstă fragedă. La doar 14 ani, el a reușit să devină campion al Iugoslaviei la juniori, iar în 1951, la 18 ani, a devenit campion mondial de juniori. Patru ani mai târziu, în 1955, Borislav Ivkov a primit titlul de Mare Maestru, la vârsta de 22 de ani.
În lunga sa carieră, el a câştigat zece medalii olimpice – şase de argint şi patru de bronz – cinci medalii la campionate mondiale şi europene, fiind şi triplu campion al Iugoslaviei.
Ivkov a fost singurul şahist iugoslav, în afară de Svetozar Gligoric, care a candidat la titlul mondial, în 1965. Apogeul său, însă, a fost atins în jurul anilor ’50, când a reușit să se numere printre cei mai buni 10 jucători ai lumii. În schimb, în intervalul 1955 – 1975, Ivkov s-a menținut constant în top 40 jucători de șah ai lumii.
Printre turneele prestigioase la care Borislav Ivkov a triumfat se numără: Mar del Plata (1955), Buenos Aires (1955), Santiago (1959), Beverwijk (1961), Zagreb (1965), Amsterdam-IBM (1974). Între 1965 şi 1980, a făcut parte cu regularitate din echipa naţională de şah a Iugoslaviei, alături de care a obținut și numeroasele medalii menționate anterior.
De asemenea, în 1970, el a făcut parte din echipa Restului Lumii contra imbatabilei Uniuni Sovietice în aşa numita „partida secolului” desfăşurată la Belgrad.
Pe lângă rezultatele de excepție pe care le-a obținut în sportul minții, Borislav Ivkov s-a făcut remarcat și pe scena literaturii. El este cunoscut în Serbia drept un scriitor prolific, fiind autorul a mai multor cărți de succes precum: „Cei 64 de ani ai mei în șah”, „Negru pe alb”, „Fermecat de șah” sau „Paralelele 1 și 2”.
Majoritatea cărților sale sunt dedicate carierei sale de șah, dar și marilor jucători pe care i-a întâlnit, locurilor pe care le-a vizitat și experiențelor pe care le-a trăit.
Într-un interviu pe care l-a acordat în anul 2017 pentru British Chess Magazine, Borislav Ivkov declara:
Ca să fiu sincer, toată viața mea de jucător, nu am înțeles șahul. Pentru mine, șahul a fost o modalitate de a vedea lumea. Și există atât de multe lucruri frumoase de experimentat și de învățat în lume… Există, posibil, două lucruri mai frumoase decât șahul: muzica și femeile. Dar, precum muzica și femeile, șahul are nevoie de înțelegere. Și există niște oameni grozavi care au înțeles legătura dintre șah și viață.
Nu sunt un bun exemplu de jucător de șah. Sunt un anti-exemplu! Au trecut luni de zile fără să mă uit la tablă în vremuri în care eram în vârf. Eram interesat de sport, filme… Mă grăbeam să termin un joc doar ca să pot să mă duc să ascult o reprezentație a unui pianist francez pe care l-am iubit. Îmi plăcea să merg la muzee, teatre, meciuri de box, meciuri de fotbal. Pe vreme mea, șahul putea fi jucat la nivel de amator. Adică puteai să îl joci fără să petreci prea mult timp studiindu-l”, își amintea Borislav Ivkov, potrivit FIDE.com.
Senzație în șah! Campionul mondial din 2021 la șah rapid are doar 17 ani.