Prima reacție a Simonei Halep legată de războiul din Ucraina. Imaginea face cât o mie de cuvinte

Moldoveanu Camelia 03.03.2022, 16:44
Prima reacție a Simonei Halep legată de războiul din Ucraina. Imaginea face cât o mie de cuvinte

Simona Halep a avut prima reacție publică de la începerea războiului pe teritoriul Ucrainei. Campioana României este cu gândul la cei care trebuie să se lupte cu armata Rusiei pentru a-și păstra teritoriul. Imaginea postată pe Instagram este grăitoare.

Războiul pornit de Rusia în Ucraina continuă. Prima reacție a Simonei Halep

Simona Halep se află într-o mică „vacanță” până la începerea Indian Wells, turneu care se desfășoară în perioada 9 – 20 martie. Astfel, jucătoarea de tenis a ajuns în Românie imediat după ce a fost eliminată, în primul tur, de la Doha.

De când Vladimir Putin a declarat război Ucrainei, Simona Halep se pare că stă cu ochii pe știrile înspăimântătoare. Aceasta a postat pe contul ei de Instagram, la Story, o fotografie cu steagul țării vecine și două emoticoane, o inimă frântă și două mâini împreunate.

De pe 24 februarie, prima zi de război între Rusia și Ucraina, și până pe 3 martie au murit peste 2.000 de civili ucraineni. Din nefericire, conflictul militar pare departe de a se încheia, iar numărul victimelor este în permanentă creștere.

Simona Halep, mesaj pentru Ucraina
Simona Halep, mesaj pentru Ucraina

Monica Niculescu joacă alături de o rusoaică la turneul de la Lyon

Monica Niculescu și Alexandra Panova au câștigat duelul, în sferturile de finală de la Lyon, cu perechea formată din Georgina Garcia – Perez și Xenia Knoll, scor 7-6 (1), 7-6 (7). Cu toate că rusoaica are adevărate motive de bucurie, pe plan profesional, victoria i-a fost umbrită de măsurile care sunt luate împotriva Rusiei.

Organizatorii turneului WTA 250 de la Lyon au decis, în contextul războiului din Ucraina, să nu afișeze drapelul Rusiei. Astfel, Alexandra Panova s-a duelat alături de Monica Niculescu fără steagul propriei țări, nici măcar pe graficul turneului. Numele sportivei din Rusia este însoțit de un gol.

O sportivă din Rusia critică războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. „Și noi suntem ostatici”

Anastasia Potapova nu a criticat-o pe Elina Svitolina pentru încercare de a boicota turneul WTA Monterrey . Sportiva din Rusia a încercat să arate că nu toată lumea este de acord cu deciziile luate de președintele Vladimir Putin. Iar sportivii sunt printre cei care plătesc, mai ales că nu mai pot să facă ceea ce iubesc cel mai mult.

Din păcate și noi suntem ostatici ai crizei curente. Pentru mine nu există adversari din alte țări, asta nu pricep oamenii din politică. Eu lupt doar pentru victorie, pentru rezultatul meu, să arăt că pot să joc mai bine.

Eu visez să joc tenis încă din copilărie. Este alegerea și visul nostru, pentru care muncim zilnic, antrenându-ne și încercând constant să fim mai buni. Eu sunt împotriva durerii, a lacrimilor și războiului. Pacea unește lumea și cu toții ar trebui să rămânem umani. Iar copiii ar trebui să continue să viseze, a scris Anastasia Potapova pe rețelele sociale

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622