„Nu îmi rămâne decât să mă laud cu câștigarea Cupei Campionilor”. Emeric Ienei, mesaj emoționant la împlinirea vârstei de 85 de ani

Robert Zanfir 22.03.2022, 22:02
„Nu îmi rămâne decât să mă laud cu câștigarea Cupei Campionilor”. Emeric Ienei, mesaj emoționant la împlinirea vârstei de 85 de ani

Emeric Ienei a vorbit pentru prima dată după foarte mult timp. Legendarul antrenor al Stelei a împlinit 85 de ani. Se mândrește cu cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. Din păcate, reputatul tehnician se plânge și de probleme de sănătate.

Este sărbătoare pentru fotbalul românesc. Emeric Ienei a împlinit 85 de ani. Legendarul tehnician s-a născut pe 22 martie 1937, la Agrișu Mic (județul Arad). A jucat de-a lungul carierei pentru UTA Arad, Steaua Bucureşti şi Kayserispor. A câștigat de trei ori titlul și de patru ori Cupa României cu Steaua București.

Emeric Ienei, mesaj emoționat cu ocazia împlinirii a 85 de ani

Emeric Ienei a antrenat Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova. A fost de două ori selecționerul României și a antrenat între 1992-1993 naționala Ungariei. Va rămâne în istorie cu trofeul Cupei Campionilor câștigat la cârma legendarei echipe a Stelei din 1986. Ienei a calificat de două ori echipa națională a României din grupele turneelor finale. La Campionatul Mondial din 1990 și la Euro 2000.

„Am primit foarte multe telefoane și plăcute. Nu am mai avut nicio afacere cu fotbalul și cu echipele noastre. Sincer, am probleme la ambele picioare. Pot să mă deplasez, dar destul de greu. Pot și singur, nu am nevoie de ajutor.

Fară optimism nu poți să faci nimic. Încerc să fiu cât mai tare se poate. Pot să ajung să mă uit la stadionul Steaua, dar nu ca să am niște jucători în teren și să îi conduc într-un meci cu echipa adversă”, a declarat Ienei la Digi Sport.

Mesaj pentru Edi Iordănescu

Edi Iordănescu debutează la cârma echipei naționale. România va juca două meciuri amicale, cu Grecia și cu Israel. Pentru tricolori, în luna iunie va urma sezonul de Liga Națiunilor.

„Edi trebuie să fie foarte atent la jucători și să încerce să aibă niste rezultate care să aducă aminte de tatăl lui. Trebuie neapărat să încerce să îi aducă pe toți jucătorii la un nivel foarte bun.

Am fost sunat și din România și din Ungaria. Foarte multe telefoane am primit. Nu mă simt niciodată singur. Nu prea îmi vine să cred că am ajuns la 85 de ani, dar trebuie să accept și vârstă asta. Poate prin vizionare la televizor a echipelor să reîntineresc”, a mai spus legendarul antrenor.

Nu îmi rămâne altceva decât să mă laud cu câștigarea Cupei Campionilor. Sper că nu degeaba echipa când eram eu antrenor a ajuns la niște rezultate foarte bune. Acum trebuie din nou să încerce toți jucătorii să aibă valoarea Stelei adevărate.

Nu doar prezența lui Emeric Ienei a dus la obținerea acelor rezultate bune, ci și prezenta jucătorilor
Emeric Ienei

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622