O nouă spaimă în familia Schumacher. Fiul marelui pilot, Mick, a suferit un accident grav, în calificările turneului din Arabia Saudită. Monopostul acestuia a derapat și a intrat violent în parapet.
Sesiunea de calificări a fost întreruptă și toată lume așteaptă să vadă care este starea germanului. Mașina este total distrusă.
Familia Schumacher nu scapă de emoții. De data aceasta, fiul Mick este cel care a suferit un accident grav, în calificările Marelui Premiu de la Jeddah.
Monopostul lui Mick Schumacher s-a lovit de un parapet în virajul 12, iar calificările au fost oprite cu steagul roşu. Imediat, pilotul a fost scos pentru a fi transportat la spital. Iar comisarii s-au apucat să curețe pista.
Din fericire, se pare că germanul nu a suferit lovituri foarte grave. Mesajul a fost transmis chiar pe pagina echipei sale, Haas.
Este conștient, a ieșit din mașină și în prezent se îndreaptă spre centrul medical, s-a scris pe rețelele de socializare
Antrenamentele pentru Marele Premiu de Formula 1 din Arabia Saudită au fost perturbate, vineri, de mai multe explozii masive care au fost provocate de un atac cu drone. Ținta atacului a fost o importantă rafinărie din orașul Jeddah, care se află la doar 10 kilometri distanță de circuit.
Potrivit ultimelor informații din presa internațională, responsabilii atacului sunt o grupare rebelă din Yemen, cunoscută sub numele de „Houthi”. Rebelii grupării respective au declarat război Arabiei Saudite, iar de la începutul anului au lansat mai multe atacuri cu rachete către țara vecină.
Pe data de 29 decembrie 2013, marele pilot a suferit un accident care avea să-l țină inconștient până în ziua de astăzi.
În acest moment se află în locuința sa din Elveția și este îngrijit cu mare atenție de către familie și persoane avizate, însă foarte multe detalii nu se cunoscut.
Soția sa, Corinna, și-a dorit ca toată suferința pilotului de Formula 1 să rămână între pereții casei. Din 2013, doar familia germanului are acces la acesta.
La doar 22 de ani a debutat în Formula 1, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps. Un an mai târziu, în 1992, pe același circuit, a obținut prima victorie.
De-a lungul carierei formidabile, Schumacher a obținut de șapte ori titlul de cel mai bun pilot din lume: în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari).