Noul selecționer al României, Edi Iordănescu (43 de ani), a pornit la drum cu stângul pe banca naționalei. Tricolorii au pierdut cu Grecia, scor 0-1, iar în Isarel au fost egalați dramatic, scor 2-2.
Fostul portar al echipei naționale, Bogdan Stelea (54 de ani), a reacționat nervos după aceste rezultate. Stelea spune că România nu mai este favorită în niciun meci, iar Iordănescu Jr trebuie să înțeleagă acest lucru:
Eu vreau să explic că suntem în situația în care trebuie să ne recâștigăm respectul. Fiind în situația asta, putem pierde în fața oricui. Și în fața celor din Curacao! Se poate întâmpla.
Atât timp cât n-o să acceptăm lucrul ăsta, nu o să putem să creștem! Eu vă dau în scris!”, a spus Bogdan Stelea, pentru Digi Sport.
România a condus cu 2-0 în Israel, dar a fost egalată pe final. În partida cu Grecia, tricolorii au cedat la limită, scor 0-1.
Sunt pregătit pentru critici, mi-am asumat. Eu știu calitățile acestei echipe. Dacă nu facem front comun… E un grup care are nevoie să-i fim alături, să fim mai pozitivi. Pe mine puteți să mă criticați, chiar dacă sunt unele lucru care sunt departe de ce înseamnă bun simț.
Să vorbești despre un antrenor nou venit că nu a schimbat jocul echipei… N-am nicio problemă, dar hai să fim obiectivi, că, altfel, mai ratăm o campanie, pleacă Iordănescu, vine altcineva. E o echipă care are nevoie de sprijin și din exterior”, a declarat Edi Iordănescu, după remiza cu Israel.
Adevăratul examen pentru Edi Iordănescu va fi în luna iunie. România va disputa atunci patru meciuri în Liga Națiunilor. O serie de rezultate negative în luna iunie ar putea duce la demiterea lui Iordănescu, deoarece Liga Națiunilor este un obiectiv aflat în contractul selecționerului.
4 iunie 2022 – Finlanda – Bosnia și Herțegovina (19:00), Muntenegru – ROMÂNIA (21:45)
7 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45), Finlanda – Muntenegru (21:45)
11 iunie 2022 – Muntenegru – Bosnia și Herțegovina (16:00), ROMÂNIA – Finlanda (21:45),
14 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – Finlanda (21:45), ROMÂNIA – Muntenegru (21:45)
23 septembrie 2022 – Bosnia și Herțegovina – Muntenegru (21:45), Finlanda – ROMÂNIA (21:45)
26 septembrie 2022 – Muntenegru – Finlanda (21:45), ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (21:45)