Serena Williams și Patrick Mouratoglou au încetat o colaborare de aproximativ un deceniu, după ce antrenorul francez a semnat cu Simona Halep. Astfel, jucătoarea de tenis din SUA și-a schimbat radical planurile și a luat o decizie neașteptată.
Presa din SUA susține că Mouratoglou și Serena Williams ar fi fost pregătiți să anunțe oficial ruperea colaborării, cu toate că acesta este pe cale să revină pe teren.
Vorbeam despre revenirea mea și el (n.r. soțul) mă încuraja să mă pregătesc pentru Wimbledon. Abia aștept!”
Colaborarea dintre Serena Williams și Patrick Mouratoglou a început încă din anul 2012. La un an distanță, antrenorul a divorțat de fosta soție, iar imaginile cu el și eleva sa în ipostaze intime s-au înmulțit. Multe voci au spus că acesta a divorțat pentru jucătoarea de tenis. Cu toate că multă vreme au încercat să se ferească de ochii curioșilor, paparazzi i-au surprins de mai multe ori în vacanțe.
Patrick Mouratoglou a recunoscut dupe ceva vreme că are o relație cu Serena după ceva vreme. Ulterior, cei doi s-au despărțit, dar au colaborat în continuare profesional. După cum se știe deja, Serena Williams s-a căsătorit cu Alexus Ohanian în 2017 și au împreună un copil.
Însă, după ce Mouratoglou a decis să o antreneze pe Simona Halep, Serena a anunțat că a lansat un produs pentru sportivi. Se pare că jucătoarea de tenis din SUA este foarte preocupată în această perioadă cu contractele de imagine:
Am colaborat cu cei de la Gatorade și am proiectat niște sticle minunate, pe care le găsiți în ediție limită și pe care le puteți personaliza și voi”, a transmis Serena în cursul zilei de marți.
I partnered with @Gatorade to design some awesome bottles! You can find the limited-edition Gx bottle on https://t.co/GllxUNsrdm. Head over there to customize yours now. #ad https://t.co/MUZYlZKtoP pic.twitter.com/ACovebrz22
— Serena Williams (@serenawilliams) April 12, 2022
Campioana României a fost antrenată la Australian Open 2022 de către Adrian Marcu și Daniel Dobre, însă a considerat că pentru o perioadă se descurcă mai bine singură. În urmă cu puțin timp, Ilie Năstase afirma cu tărie faptul că Simona Halep a ajuns la nivelul care care nu mai are nevoie de antrenor. Cu toate acestea, jucătoarea de tenis a simțit nevoia să apeleze la cineva cu foarte multă experiență.
Astfel, din luna februarie aceasta se antrenează la academia lui Mouratoglou de la Nisa. Într-un interviu recent, Simona Halep a recunoscut că Patrick Mouratoglou, noul ei antrenor, o ajută extrem de mult. În aceeași declarație, sportiva a recunoscut că este extrem de introvertită și că nu îi este ușor să se deschidă în fața oamenilor. Cu toate acestea, fostul antrenor al Serenei Williams pare că a reușit să treacă peste barierele impuse de româncă
„I-am propus lui Patrick să lucrăm împreună, pentru că îmi doresc cu adevărat să revin în top. Am simțit că el este cea mai potrivită persoană să mă ajute să realizez asta. Am fost norocoasă că a fost disponibil. Vreau să revin în top și, firește, visez să câștig un alt titlu de Grand Slam, pentru asta lucrez zi de zi.
Patrick a făcut-o pe Serena mai bună decât era înainte. Acest aspect l-a adus printre cei mai buni antrenori din lume. Nu-l știam prea bine înainte de acest an. Nu am vorbit niciodată și nu aveam o părere despre cum este, dar am văzut acum că are o personalitate puternică și este destul de exigent ca antrenor. Asta mi se potrivește mie și de aceea sunt aici.
E ușor să vorbești cu el. Acum ne știm deja destul de bine, ceea ce e un pas mare pentru mine, pentru că eu nu-s neapărat foarte deschisă cu toată lumea, sunt o persoană foarte introvertită. A fost ușor să mă deschid cu el și cred că asta e un lucru bun pentru relația noastră pe teren. Felul în care comunică – simplu și clar – este foarte puternic. Știe să transmită în așa fel încât, din câteva cuvinte, înțelegi perfect ce ai de făcut”, a spus Simona Halep, într-un interviu pentru Tennis Majors.